Noua Sală Polivalentă din București va costa 260 mil. lei și va fi inaugurată în 2013
Sala de sport multifuncțională care va fi construită în
București, pe locul patinoarului Flamaropol, va avea 16.000 de
locuri și va costa 260 de milioane de lei (aproximativ 60 de
milioane de euro), potrivit unui proiect de hotărâre de
Guvern.
Investiția se va derula pe trei ani, începând cu 2011 și va
necesita o contribuție financiară de la bugetul de stat de 13
milioane de lei în primul an, 130,2 milioane lei în cel de-al
doilea și 117,2 milioane lei în al treilea.
Sala polivalentă va fi construită de Ministerul Dezvoltării
Regionale și Turismului (MDRT), prin Compania Națională de
Investiții (CNI), pe un teren situat în Complexul Sportiv Național
„Lia Manoliu”, în zona patinoarului Flamaropol, care va fi pus la
dispoziție cu titlu gratuit Ministerului Dezvoltării de către
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
În cadrul complexului există deja săli de antrenamente pentru
discipline sportive precum gimnastică, haltere, judo, box sau
atletism, folosite în prezent de loturile naționale sau
olimpice.
Totodată, în cadrul aceluiași complex, există deja două bazine de
înot acoperite, precum și un bazin de înot descoperit, un stadion
de atletism, patinoarul acoperit Mihai Flamaropol, dar și terenuri
ale Federației Române de Baschet cu sală pentru jocuri.
În luna aprilie, CNI a anunțat că vrea să contracteze lucrări de
proiectare și construcție a unei săli polivalente de 20.000 de
locuri în București, proiect estimat la 50 milioane euro, fără
TVA.
Sursa: Mediafax