Nouă, ziariștilor, nu ne e rușine niciodată?**

Din când în când, nu ar strica deloc să mai punem capul în
pământ, jenați, atunci când ne recitim a doua zi articolele din
ziar. În unele situații, tabletele de autor nu sunt altceva decât
niște atacuri la persoană, stil publicistic brevetat de Tribun și
aprofundat în fițuica lui Dumitru Dragomir, după ce l-a lăsat baltă
cu Liga lui cu tot echipa de la ,,Sportul românesc”.

Tot după teoria chibritului, e musai undeva în text, dacă se
poate cât mai la vedere, să existe precizarea protectoare că
tableta nu e decât un pamflet. De fapt nu e nimic aluziv, subtil
printre rânduri, doar argumentele sunt vag sugerate, când ar trebui
să fie exact pe dos. Resortul și rețeta sunt simple: ți-a cășunat
pe cineva, așa, pur și simplu, meșterești câteva cuvinte ca să-l
faci albie de porci și să nu mai iasă din casă vreo săptămână, iar
în coadă boiești tableta cu eticheta de pamflet.

Deunăzi, un confrate care exersează șpagatul între un tabloid
și un cotidian de ținută l-a mitraliat pe Gabi Mureșan. Un duel
oarecare cu rapidistul Ioniță a detonat atacul împotriva
,,Măcelarului”. O înfruntare cocoșească, poate amendabilă și cam
atât. De acord, poate că nu are nimic spectaculos în joc, nicidecum
cârlig la tribună ,,capul de mort” după viziunea confratelui. Nu
alintă mingea precum Culio, nici nu liftează loviturile libere ca
Nicolae Dică. Ceva calități însă tot trebuie să fi dibuit la el
toți antrenorii care s-au perindat la Cluj de l-au titularizat meci
de meci, ba i-au mai și agățat banderola de braț. Și-atunci, coane
Jorj, pentru ce atâta silință? Toată garagața pentru un pârlit de
gol care n-a scos Rapidul de niciunde. Asta ni se mai întâmplă
nouă, ziariștilor, când respirăm prea mult aerul din încăperea unde
țin patronii de cluburi conferințele de presă spurcate la gură.
Câteodată mai e loc și de miracole. Turcu și-a cerut public scuze.
Voila!