Nu l-au uitat pe Iatan!** Fostul jucător al Astrei Ploiești a fost comemorat într-un mini-turneu memorial

Fostul jucător al Astrei Ploiești, decedat la un antrenament al « satelitului Â», la Giurgiu, Alexandru Iatan a fost comemorat într-un mini-turneu memorial, ajuns la a treia ediție. Turneul a reunit la strat patru echipe, în comuna Plosca – Teleorman, pe arena care poartă numele jucătorului dispărut prematur dintre noi, fiind organizat de familie sâmbătă, 13 aprilie, cu două zile înainte de data la care Alexandru ar fi împlinit 23 de ani !

Trofeul a revenit achipei gazdă – ACS Astra Plosca, urmată de FC Astra Ploiești, CS V.N. Olteni și CS Rapid Buzescu, în finală, echipa gazdă trecând cu 4-0 de formația antrenată de Bucurel Dârman (cele două grupări au evoluat însă cu categorii de vârstă diferite, gazdele având o echipă cu mai mulți seniori, iar Astra Ploiești a mers cu o grupă de juniori). Nu asta însă contează foarte mult ci faptul că portarul Iatan, atzât de îndrăgit de către toți cei care l-au cunoscut, nu a fost dat uitării, cel puțin de către cei din comuna sa natală.

Publicat: 16 04. 2013, 17:11
Actualizat: 16 04. 2013, 17:12