Numărul victimelor accidentului provocat de Huidu a ajus la trei!** Bărbatul rănit a murit la spital

UPDATE 9.39 – Bărbatul rănit, duminică, după ce mașina în care se afla a fost izbită de autoturismul condus de Șerban Huidu a murit, luni, la Spitalul Județean Brașov, unde fusese adus în stare extrem de gravă, fiind în comă indusă, astfel că numărul victimelor accidentului provocat de Huidu a ajuns la trei.

Potrivit unor surse medicale, bărbatul a murit în jurul orei 7.00, în urma complicațiilor survenite.

Bărbatul, Ion Garbiș, de 57 de ani, din municipiul Brașov, se afla în autoturismul Dacia Logan izbit de mașina lui Huidu, pe contrasens. În urma accidentului, el a fost grav rănit, fiind în comă indusă, la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Brașov, după ce a suferit traumatisme toracice și craniene, având și o hemoragie internă. El a fost supus mai multor intervenții chirurgicale.

Realizatorul TV Șerban Huidu va fi externat în următoarele ore, urmând să fie dus direct la sediul Poliției Județene Brașov, unde va fi audiat în cazul accidentului pe care l-a provocat duminică în județul Brașov și care s-a soldat cu decesul a trei persoane, potrivit unor surse medicale.

Sursa: Mediafax


Două persoane au murit, iar alte cinci sunt rănite, în urma unui accident rutier petrecut, duminică, pe DN 1, la intrarea în localitatea brașoveană Timișul de Sus.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Brașov, comisar-șef Liviu Naghi, accidentul a fost provocat de șoferul unui autovehicul de teren, un bărbat de 35 de ani, din București, care a intrat pe contrasens, mașina pe care o conducea ciocnindu-se cu un autoturism Dacia Logan care circula regulamentar.

În urma impactului și-au pierdut viața șoferul autoturismului Dacia Logan – un bărbat de 65 de ani – și o femeie de 54 de ani, care se afla în dreapta șoferului.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja, a spus că alte cinci persoane, între care doi copii, au fost duse cu ambulanțele la spital.

MEDIAFAX

foto: www.infoo.ro

Publicat: 16 10. 2011, 13:26
Actualizat: 17 10. 2011, 09:42