Nume mari la a 4-a ediție a „Serii Campionilor”

În toamna lui 2003, în biroul din Floreasca al, pe atunci, proaspătului impresar Gică Popescu a intrat un tip hotărât. „Gică, ce ai zice de un meci de retragere?”. Pe când lucra la McCann, Mihai Neguț crease conceptul pentru „Gala Hagi”, în urma unei idei a lui Bogdan Enoiu. În mai 2004, stadionul „Ion Oblemenco” găzduia prima ediție a ceea ce avea să devină un brand: „Seara Campionilor”.

Gică, ați ajuns la episodul numărul 4. Ce așteptați de la meciul de luni?
În primul rând, așteptăm un stadion plin.

Mereu spui asta când vine vorba de „Seara Campionilor”.
Da, pot explica și motivul. Organizăm acest eveniment pentru a reuni nume mari ale fotbalului nostru și ale celui mondial, pentru a oferi publicului un real spectacol și pentru a strânge bani pe care să-i folosim în scopuri caritabile. Bani aș putea strânge și pe baza relațiilor mele, dar e important ca la asemenea proiecte caritabile să participe și oamenii care vin de obicei la stadion. Asta am și vrut împreună cu Mihai să construim: un proiect de amploare. Iar dacă va veni și luni multă lume, cum s-a întâmplat până acum, va fi perfect.

De ce organizați evenimentul în parteneriat cu Figo?
Pentru că anul trecut am fost invitații lui la un astfel de meci organizat de fundația sa în Portugalia: eu, Gică Hagi și Chivu. Acolo am pus bazele colaborării pentru acest meci. Unul dintre partenerii săi a fost anul trecut la Cluj, la meciul cu fostele glorii ale Olandei, și a fost impresionat de cum am organizat acolo. Figo și-a dat acceptul apoi și am trecut la treabă. Săptămâna trecută, când Luis a venit la București pentru conferința de presă, mi-a zis că a urmărit și el imagini de atunci și i-a plăcut ce a văzut acolo. „Nici nu mă mir, de la Barcelona îți plăcea să faci lucrurile perfect”, mi-a spus la plecare.

De pe lista celor aleși să joace luni pentru „Romanian Stars” lipsesc câteva nume.
Care?

Ionuț Lupescu, Florin Prunea…
Au fost invitați data trecută, la Cluj, și n-au participat. Au motivat că erau ocupați cu meciul echipei naționale, din preliminarii, împotriva Olandei, acum bănuiesc că au treabă cu pregătirea pentru turneul final. De ce să le stric programul? Dar n-am nimic cu cei de la FRF, dovadă că Belodedici face parte din lot, iar invitații la meci și la Gala Dinner am trimis pentru Mircea Sandu, pentru Bela Kassai…

Sub titulatura „World Stars” vor evolua luni în Ghencea fotbaliști celebri precum Figo, Raul, Rivaldo, Hierro, Davids, Seedorf, Toldo, Rui Costa, Guardiola. De partea cealaltă, „Romanian Stars” va reuni unii dintre cei mai valoroși jucători din istoria fotbalului nostru. E vorba, printre alții, de componenții „Generației de Aur”, precum  Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu, Stelea, Ilie Dumitrescu, Dorinel Munteanu, Sabău, Belodedici, Viorel Moldovan. De asemenea, dintre jucătorii anilor 70 – 80 au fost invitați Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Rică Răducanu, Lung, Cămătaru, Balaci, Marcel Răducanu, Iordache, Pițurcă, Liță Dumitru. Dintre cei încă activi au fost invitați Mutu, Chivu, Lobonț, Rădoi, Contra și Ganea.



Meciul de luni va începe la ora 20:00 și va fi transmis în direct de Pro Tv
. La stadion va fi organizat un show complex, al cărui prezentator va fi Andi Moisescu. De asemenea, seara se va încheia cu un spectaculos foc de artificii. Duminică, la Casa Poporului, va avea loc Gala Dinner, în cadrul căreia va fi organizată o licitație de tricouri, fondurile urmând a fi direcționate, ca și cele din încasările meciului, în scop caritabil. Evenimentul de duminică va începe la ora 18:00 și va fi transmis live de Sport.ro. Manifestările organizate sub egida „Seara Campionilor” se desfășoară sub înaltul patronaj al președintelui României, Traian Băsescu.

Publicat: 22 05. 2008, 22:36
Actualizat: 22 05. 2008, 22:42