Cei opt inculpați în dosarul transferurilor de fotbaliști au avut astăzi o nouă înfățișare la Curtea de Apel București.
După ce, în urmă cu șase luni, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, George Copos, Ioan și Victor Becali, Gigi Nețoiu, Gică Popescu și unul dintre managerii Stelei au fost declarați nevinovați de Tribunalul București, procurorii au depus recurs, iar astăzi șapte dintre cei opt s-au prezentat la Curtea de Apel. A lipsit doar unul dintre managerii Stelei, acesta fiind reprezentat de avocatul său.
Procurorii au cerut inițial pedepse cu închisoarea (între 10 și 20 de ani), dar judecătorii de la Tribunalul București au decis să-i achite pe cei opt oameni de fotbal.
Judecătorii Curții de Apel urmează acum să anunțe decizia, aceasta putând fi contestată de procurori la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER