OFICIAL | Michel Platini va demisiona de la președinția UEFA după ce apelul împotriva suspendării a eșuat

Michel Platini a anunțat, luni, că va demisiona din funcția de președinte al Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), după ce francezul nu a reușit anularea unei suspendări de șase ani dictate împotriva sa, notează BBC.

O comisie a Curții de Arbitraj Sportiv (CAS) i-a redus lui Platini, luni, suspendarea din fotbal de la șase ani la patru ani. CAS a recunoscut validitatea contractului verbal dintre FIFA și Michel Platini, în virtutea căruia francezul a primit 1,8 milioane de euro, dar nu este convins de legitimitatea acestei plăți efectuate în 2011 pentru consilierea președintelui FIFA din acel moment, Joseph Blatter, între 1998 și 2002.

CAS a precizat că Platini „nu a avut un comportament etic și loial” și că merită o sancțiune severă întrucât „nu și-a exprimat niciun regret în acest caz, iar faptele sale au avut un impact considerabil asupra reputației FIFA”, notează BBC.

În urma anunțului de luni, FIFA a precizat că se va întruni pe 18 mai pentru a discuta pașii următori, dar nu va numi deocamdată niciun președinte interimar al UEFA.

Pe data de 21 decembrie 2015, francezul a fost suspendat pe o perioadă de opt ani de către justiția internă a FIFA și deci exclus din orice activitate legată de fotbal, o pedeapsă redusă la șase ani în apel în luna februarie.

Platini și fostul președinte al FIFA, Sepp Blatter, au fost găsiți vinovați de încălcarea normelor de etică, în legătură cu o „plată neloială” în valoare de peste 2 milioane de franc elvețieni (1,65 milioane de euro). Platini și-a susținut nevinovăția și a mers la Curtea de Arbitraj Sportiv (CAS) pentru a cere anularea suspendării. Blatter a susținut că a există un „gentleman’s agreement”, un acord tacit, cu Sepp Blatter în privința remunerării pentru consiliere.

Cazul este de asemenea cercetat de către procurorii din Elveția. Platini a anunțat că va continua lupta pentru a-și dovedi nevinovăția în acest caz, în tribunalele din Elveția, și a precizat că decizia de luni este „profund injustă”, potrivit BBC.

Michel Platini, acum în vârstă de 60 de ani, a jucat 72 de meciuri pentru Franța, a înscris 41 de goluri și a fost considerat drept unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume la acea vreme.

Publicat: 09 05. 2016, 17:35
Actualizat: 09 05. 2016, 17:36