Lacina Traore a marcat în Liga 1 împotriva Universității lui Pițurcă, la 9 ani de la ultimul gol în România, tot într-un meci cu U Craiova, antrenată tot de Victor Pițurcă. A fost semnalul că cel mai scump atacant vândut vreodată de CFR nu este doar un “fost fotbalist”, cum l-a numit Dan Petrescu când s-a întors la Cluj.
A trebuit să-l impresioneze pe antrenorul care i-a convins pe șefii lui Kuban în 2011 să-l transfere pentru 6 milioane de euro. Petrescu a fost sceptic că acesta mai poate juca la un nivel înalt. Mai mereu împrumutat în ultimii ani și cu probleme medicale, Lacina Traore a venit la CFR de la Ujpest, pentru a-și salva cariera și s-a rugat de Dan Petrescu să-l ia la echipă. Au urmat zile cu antrenamente individuale intense și teste de efort, pentru ca “Bursucul” să-l ia în lot.
Cariera sa de până acum a fost circulară, cu întoarcerea în punctul de unde a plecat, iar povestea lui Traore este impresionantă. Este o poveste despre cum fotbalul are puterea de a schimba viețile fotbaliștilor, despre cumpătare și despre succes. În 2008 ateriza pe același aeroport din Cluj Napoca, alături de alți 3 jucători, pe care Răzvan Zamfir și Iuliu Mureșan îi remarcau în Abidjan, acolo unde fotbalul este poarta de evadare dintr-o lume crudă și săracă. Era iarnă, Lacina Traore avea 17 ani și făcuse un șoc la coborârea din aeroport. “Avea doar un bagaj mic și a rămas uimit când a văzut zăpada din Cluj. A vrut să se întoarcă acasă în primul minut. L-am dus la restaurant și acolo, împreună cu Viera, au mâncat aproape 60 de aripi de pui. Apoi pizza cu pâine. Chelnerii erau șocați. A doua zi am fost cu el la magazin și i-am cumpărat haine, ciorapi, chiloți, tot ce avea nevoie”, povestea în urmă cu câțiva ani Iuliu Mureșan.
Astăzi, Lacina Traore nu mai este puștiul înalt și slab, speriat de zăpadă, fără haine și foarte flămând. Fotbalul i-a schimbat viața. A jucat la ȚSKA Moscova, Monaco sau Everton și a învățat cum să se joace cu milioanele de euro câștigate prin golurile sale. Are venituri importante din afaceri imobiliare pe care le desfășoară în Paris, unde închiriază mai multe apartamente și a achiziționat și un hotel în Coasta de Fildeș, pe care îl manageriază una din surorile sale. Când a plecat în România să ajungă fotbalist, a lăsat acasă 17 frați și a știut mereu că și ei sunt în responsabilitatea sa. La 11 ani de la plecarea de acasă, puștiul “uriaș” înfrigurat, speriat de zăpadă și flămând este un om de succes.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER