„Lupul singuratic merge / Doamne, numai peste lege, / Numai peste cea zăpadă / Ce va fi cândva să cadă”. Versurile lui Nichita Stănescu au o legătură fragilă cu fotbalul de la noi, strâns acum pe treptele trepidante ale scării Richter. Mai mult, poetul a lăsat cândva o sentință pe care ultraserioșii o îngână azi ca pe o mantră a înțelepciunii: „Cine moare din cauza unui meci de fotbal nu merită altă moarte”. Hotărât lucru, la vremea lor, Nichita Stănescu și Bill Shankly nu s-au citit reciproc. Ironia, căci ea există întotdeauna, îmbracă de data asta haina coincidenței. Lupul singuratic al poetului iese numai în calea insomniacilor cuibăriți în biblioteci. În schimb, lupul singuratic al fotbalului nostru apare periodic prin câte-un colț de televizor, captând atenția fără o coregrafie pretențioasă. Nu hărtănește prăzi care lasă dâre de sânge, nu urlă și nu moare de dragul haitei. E singur cu drumul, încăpățânarea și iubirea lui.
Lupul singuratic are nume și carte de identitate. Îl cheamă Constantin Leonard, fapt important numai pentru Primărie și Oficiul Stării Civile. Altminteri, bărbatul acesta pleșuv, mustăcios și mirat de felul cum se miră lumea când îl vede se recomandă prin supranumele pe care-l poartă cu el pe o bucată de pânză lăsată să fluture oriunde îi joacă echipa de suflet. O carte de vizită expandată, față-verso, pe care stă scrisă o poveste în patru cuvinte: „Lupul singuratic” (în timpul meciului) + „Lupul fericit” (la final, dacă echipa a câștigat). Ultima dată, omul nostru a fost văzut în tribune la Târgu Mureș, pierdut într-un deșert de scaune goale și instalat în obsesia lui nevătămătoare. Echipa lui s-a întors cu mâna goală și riscă s-o ia la vale, fără ca asta să-l clatine. Lupul va fi la datorie și la deplasarea viitoare, nepăsător la precauțiile meteosensibililor care își sfătuiesc semenii să evite deplasările prin soare sau să păcălească furtunile rămânând frumușel acasă.
Lupul singuratic ține cu Unirea Urziceni și, conform propriilor declarații, practică această combinație de sport-turism de cincizeci și trei de ani. Mai mult, tatăl său s-a numărat printre fondatorii clubului. Constantin Leonard caută în continuare motive care să-l facă să arboreze partea cu „Lupul fericit” a bucății de pânză. Iar motivele sunt greu de găsit, mai ales după ultimele întâmplări de la Urziceni. Totuși, în competiția asta braconată de impostori, răzgândaci, suspicioși fără surdină și fanatici ai clevetelii s-ar putea ca pasiunea Lupului singuratic să reziste mai mult decât ticluirile unuia sau altuia. Trofeul Petschowsky nu mai există, dar suporterul Unirii se cuvine premiat. Dacă nu din alt motiv, măcar fiindcă a dovedit că solidaritatea și consecvența nu sunt doar cuvinte bune pentru lozinci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER