Oprescu visa frumos. Budapesta, candidată oficială la organizarea JO 2024. Celelalte 4 orașe cu care se luptă capitala Ungariei

Președintele Comitetului Internațional Olimpic, Thomas Bach, a anunțat, miercuri, că orașele Paris, Budapesta, Hamburg, Los Angeles și Roma sunt candidatele oficiale la organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2024, informează L’Equipe.

  • Într-un interviu acordat ProSport în urmă cu trei ani, fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, nepus la punct cu tot ceea ce implică organizarea unei competiții de o asemenea anvergură, susținea sus și tare că în câțiva ani capitala României și-ar putea depune candidatura la CIO.

Orașul german Hamburg mai trebuie să treacă un obstacol, referendumul popular care va avea loc la 29 noiembrie. Votul pentru atribuirea gazdei Jocurilor Olimpice de vară din 2024 va avea loc în septembrie 2017, la Lima.

Conform presei internaționale, orașele Los Angeles și Paris sunt principalele favorite la organizarea competiției. Jocurile Olimpice de vară din 2016 vor avea loc la Rio de Janeiro, iar ediția din 2020 va fi găzduită de Tokyo.

„Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român mi-a confirmat că ideea de a organiza Jocurile Olimpice la București este viabilă și ne putem depune candidatura pentru așa ceva. Prin dezvoltarea infrastructurii orașului, prin promovarea sa ca punct turistic și prin crearea de noi locuri de muncă nu facem altceva decât să dezvoltăm un oraș care merită să fie cunoscut în lumea largă și pentru locurile frumoase pe care le putem construi, dar mai ales pentru valorile sportive care ne fac onoare”, Sorin Oprescu, în august 2010.

 

 

Publicat: 16 09. 2015, 23:27
Actualizat: 17 09. 2015, 09:11