Orgoliile lui Punxsutawney Phil**
„O să fie, într-un fel, un meci al orgoliilor”, glăsuia
șablonard și patetic, cu voce stinsă, antrenorul Stelei înaintea
meciului decisiv cu echipa fără țară. Noi suntem țara fără echipă.
În Europa League, că în secțiunea Premium avem una super.
Și a avut Stoichiță un orgoliu, de ne-a cocoșat. Încă două-trei
vanități d-astea prin campionat și Steaua o să lupte pentru un loc
onorabil în Cupa Intertonto. Bravo, Mihăiță, tată, pentru cele trei
puncte smulse redutabilelor forțe fotbalistice din Premier Tiraspol
Mămăligue, Premiera Stambulvison și Serie O! Din care un punct îi
aparține lui Bergodi. Care a mai scos o sacoșă în calificări cu
Ujpest, Motherwell și Saint Patrick’s. Dar, ce să-i faci, Bergodi a
fost faultat în meciul orgoliilor cu propriul patron.
Însă orgoliile astea nu-l chinuie doar pe Mihăiță. Noo! Întreaga
tripletă de aur Argăseală – Panduru – Stoichiță e plină de mândrie.
Tripleta de aur coclit. Iar patronul are orgoliu cu moț, el cică
nici nu era interesat de Europa League. Ete, fleoșc! Cum n-a fost
interesat nici de Cupa României, de prezidențiale, de sechestrare.
Bine, la el e caz patologic de mândrie și nejudecată.
Punxsutawney Phil, cârtița care iese din bârlog să prevestească
cum va fi iarna, a apărut la conferința de presă după meci. Ca să
ne anunțe oficial că Steaua o să aibă o iarnă lungă, fără fotbal
european. „Trebuie să dai mai mult pe teren dacă joci la Steaua”,
declară trist tacticianul Mihăiță. Nene, dar de pe bancă nu dai
nimic? Păi nu. Că orgoliul de mare antrenor al micuțului Lippi a
rămas la vestiar. Printre prosoapele cu care-i șterge pantofii
patronului.