*Următorul termen în proces e pe 4 iunie
Cazul Oscar Pistorius (26 de ani) capătă accente nebănuite și surprinde prin desfășurarea lui zi de zi. După patru zile intense pentru acuzat, în care au fost prezentate argumente și probe, judecătorul a decis ieri că sud-africanul poate fi eliberat pe cauțiune. Singurul paralimpic prezent la o ediție a Jocurilor Olimpice urma să plătească 1.000.000 de ranzi sud-africani, echivalentul a 85.000 de euro.
Judecătorul Desmond Nair a declarat că Pistorius a prezentat un dosar care permitea eliberarea sa pe cauțiune, după o detaliere a argumentelor apărării și ale acuzării de aproape două ore. Oscar nu va putea părăsi țara, și-a predat pașaportul și îi este strict interzis să locuiască sau să se întoarcă în locul unde a fost săvârșită crima. Totodată, Nair a susținut că nu există riscul ca acuzatul să fugă în străinătate, ținând cont de notorietatea lui. Campionul va trebui să predea poliției toate armele de foc pe care le posedă. Pistorius a afirmat că și-a împușcat prietena din greșeală, într-un moment de panică, în care a confundat-o cu un hoț ascuns în toaleta locuinței sale, în noaptea de 13 spre 14 februarie. Victima, Reeva Steenkamp (29 de ani), avea o relație cu atletul din luna noiembrie 2012 și era un manechin cunoscut în Africa de Sud.
Articol scris de Mădălina Tătaru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER