Psihologul apărării a spus, luni, că Oscar Pistorius, găsit vinovat de omor din culpă de justiția sud-africană după uciderea prietenei sale Reeva Steenkamp, este „un om zdrobit”, informează AFP.
„Ne confruntăm cu un om zdrobit care a pierdut totul. Și-a pierdut reputația morală și profesională, și-a pierdut prietenii, și-a pierdut cariera și prin urmare capacitatea de a-și câștiga existența și independența financiară”, a declarat la proces psihologul Lore Hartzenberg, care a precizat că Oscar Pistorius a avut ședințe de terapie în care a fost incapabil să vorbească și doar a plâns.
În schimb, procurorul Gerrie Nel a afirmat că „Oscar Pistorius este un om distrus, dar este în viață”.
Pledoariile finale ale apărării și acuzării pentru determinarea sentinței în cazul campionului paralimpic Oscar Pistorius, găsit vinovat de omor din culpă de justiția sud-africană după uciderea prietenei sale Reeva Steenkamp, au început luni, la Pretoria.
Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împușcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relație de trei luni.
Procesul lui Pistorius a început în luna martie 2014. Judecătoarea Thokozile Masipa a citit în instanță, la 12 septembrie, concluziile sale în acest caz.
Campionul paralimpic Oscar Pistorius a fost găsit vinovat de omor din culpă de justiția sud-africană, dar a obținut dreptul de a rămâne în libertate pe cauțiune până la reluarea discuțiilor în cazul său la tribunalul din Pretoria.
Astăzi și în zilele următoare, apărarea și acuzarea vor încerca să o convingă pe judecătoare să pronunțe o sentință mai mică, respectiv mai mare pentru Oscar Pistorius.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER