Campionul paralimpic Oscar Pistorius, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare fiind găsit vinovat de omor din culpă în procesul în care era acuzat că a ucis-o pe prietena sa Reeva Steenkamp, nu va face apel la sentința primită, a anunțat, marți, familia sportivului sud-african.
Informația a fost publicată de site-ul BBC.
De asemenea, procurorul sud-african care a instrumentat acest caz nu s-a hotărât dacă va face apel la această sentință. „Am fost dezamăgiți de faptul că Oscar Pistorius a fost încadrat la ucidere din culpă. Nu ne-am decis dacă vom face apel. Avem 14 zile pentru a analiza legea și vrem să ne asigurăm că faptele și legea ne permit să facem apel”, a declarat Nathi Mncube, purtătorul de cuvânt al procurorului Gerrie Nel.
Pe de altă parte, unul dintre avocații lui Pistorius, Roxanne Adams, a spus că sportivul sud-african ar putea sta doar zece luni la închisoare, după care să fie pus sub arest la domiciliu.
Campionul paralimpic Oscar Pistorius a fost condamnat, marți, la Pretoria, la cinci ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de omor din culpă în procesul în care era acuzat că a ucis-o pe prietena sa Reeva Steenkamp.
Judecătoarea Thokozile Masipa l-a mai condamnat pe Pistorius la trei ani de închisoare cu suspendare pentru folosire de arme de foc.
Imediat după citirea sentinței, campionul sud-african a fost încarcerat.
Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împușcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relație de trei luni.
Procesul lui Pistorius a început în luna martie 2014.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER