Pac-pac am desfăcut șampania !

Florin Bratu este eroul dinamoviștilor după meciul cu Steaua. Gestul său, acela de a-i "mitralia" pe suporterii Stelei după înscrierea golului, gest surprins de Prosport, l-a așezat pentru totdeauna pe "Bratone" în inima suporterilor "câinilor".

Aceștia s-au gândit să îi facă vârfului o surpriză și i-au dăruit acestuia prima pagină a Prosportului respectiv, înrămată, încadrată de foarte multe dopuri de șampanie. Probabil că printre acestea, la loc de cinste se află și dopul sticlei destupată de Gigi Becali la începutul partidei cu Dinamo. Al cărei conținut s-a scurs, încet, printre scaunele de la oficială, la fel cum speranțele latifundiarului de a lua titlul s-au scurs odată cu jocul palid al echipei sale.

Publicat: 06 05. 2008, 15:37
Actualizat: 06 05. 2008, 16:19