„Pandurii” au cucerit Banatul

Redactor:
Radu Faur
  • Publicat:
  • Actualizat:

56 de echipe de copii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani s-au
luptat ieri și alaltăieri, lângă stadionul „Dan Păltinișanu” din
Timișoara, pentru câștigarea etapei zonale a campaniei „Din spatele
blocului în fața tribunei”.
Pepsi și Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” organizează o selecție
pentru a le da copiilor care bat mingea pe maidan șansa de a se
antrena la școala de fotbal a „Regelui”. După o primă etapă
consumată la Cluj, competiția a continuat la Timișoara, unde, lângă
stadionul lui Poli, a fost amenajat un teren sintetic pentru
această competiție.

Hi-5,
echipa de pe maidan

S-a jucat cinci contra cinci, cu o rezervă, după regulile
maidanului: câștigă prima echipă care marchează două goluri sau se
află în avantaj după zece minute.
Competiția a reușit să scoată din case peste 300 de copii, chiar
dacă pe maidane nu se mai bate mingea ca pe vremuri. Poate că una
dintre dovezile afirmației anterioare o reprezintă și numele uneia
dintre echipe: Hi-5.

Numai
patru-s norocoși

Câștigătorii turneului au venit în Banat tocmai de la Târgu Jiu.
Tinerii „panduri” care au format echipa „Roberto Junior” au
câștigat cu 2-0 finala jucată în fața timișorenilor din cartierul
Modern. Echipa compusă din Roberto Dumitru, Alberto Vălimăreanu,
Daniel Popescu, Nicolae Bădoi, Adrian Rădulescu și Gabriel Diță va
merge la finala de la Mamaia, din 25 iulie. Până atunci se vor mai
desfășura două etape zonale, la București (26-27 iunie) și la
Constanța (24 iulie). Cei mai buni patru fotbaliști din finală vor
câștiga marele premiu: se vor antrena timp de o lună alături de
elevii Academiei și vor primi șanse reale de a fi legitimați.

Florin
Bătrânu: „Ne jucam de-a Steaua – Dinamo”

Fost jucător la Poli și Dinamo, Florin Bătrânu a dat lovitura de
începere la unul dintre meciurile de ieri și a povestit despre
perioada în care bătea mingea în spatele blocului. „Idolii noștri
erau marii fotbaliști din acele vremuri. De obicei, una dintre
echipele de pe maidan era Dinamo și cealaltă era Steaua. Fratele
meu era stelist și de multe ori trebuia să fiu eu dinamovistul”,
povestește fostul fundaș.

Romulus Buia: „Era greu să
găsești o minge”

Prezent și el la turneul de la Timișoara, Romică Buia și-a amintit
că tot de pe maidan a plecat și el spre fotbalul de performanță.
„Țin minte că era mai greu să găsim un băiat cu minge. Artexurile
au apărut târziu, era chiar foarte greu să prinzi un artex pe
vremea aia. Nici terenuri nu prea erau, dar ne-a ajutat totuși
faptul că erau mai în pantă, pentru că îți făceai mobilitate”, a
declarat Buia.

„Aceste inițiative le oferă tinerilor talentați o
șansă foarte mare de a face pasul spre performanță”
,
Romulus Buia, fost jucător Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×