Panică în Rusia!** „Bomba” de zece tone care a amânat două meciuri! Nu-i SF: meteoriții opresc hocheiul
„Palatul Sporturilor” din Celiabinsk (Rusia) a fost închis pentru ca inspectorii să analizeze pagubele provocate de ploaia de meteoriți de ieri. Până aseară erau 1.000 de răniți din cauza cioburilor produse de unda de șoc
Două meciuri ale echipei de juniori a lui Traktor au fost amânate, la fel ca și inaugurarea muzeului echipei
O zi normală din viața locuitorilor regiunii ruse Celiabinsk s-a transformat într-una de coșmar în doar câteva secunde. Lumini puternice care au brăzdat cerul, urmate o serie de explozii puternice au produs panică în zona munților Urali. Ce s-a întâmplat însă? O explozie violentă a unui corp ceresc, pătruns în atmosfera terestră, a declanșat o ploaie de meteoriți care a lovit în plin câteva orașe, inclusiv Celiabinsk, reședința regiunii cu același nume, cu o populație de 1,1 milioane de locuitori. Rezultatul? Geamuri sparte, clădiri afectate și aproape o mie de răniți, conform guvernatorului Mihail Iurevici.
Nici arena echipei locale de hochei, Traktor, care se află pe locul trei în conferința de Est a Ligii Continentale, nu a fost „evitată” de ploaia de meteoriți. Deși Traktor nu trebuia să joace până pe 21 februarie în „Palatul Sporturilor” din Celiabinsk, două meciuri ale echipei locale de juniori, Belie Medvedi, care trebuiau să se dispute ieri și luni, au fost anulate pentru a le permite inspectorilor de construcții să analizeze pagubele produse. De asemenea, inaugurarea muzeului lui Traktor, de mâine, a fost amânată.
Meteoritul care a lovit Rusia a fost estimat la o greutate de zece tone
Meteoriții sunt obiecte care provin din spațiu, ajunse pe suprafața Pământului ca urmare a arderii incomplete în atmosferă a unor bucăți de rocă și fier, rezultate cel mai des în urma coliziunii între asteroizi sau comete