Pe aripile vântului!

Săritura cu parașuta reprezintă una dintre experiențele pe care aproape oricine și-o dorește, dar de care majoritatea se teme. „Ce se întâmplă dacă nu se deschide parașuta?” ori „Care sunt riscurile pe care mi le asum atunci când decid să fac asta?” sunt câteva dintre întrebările care își găsesc răspuns în acest reportaj. Sunt 4.500 de metri parcurși în 15 minute. E adrenalină pură!

Aerodromul Clinceni se află, teoretic, la o distanță de 20 de minute de mers cu mașina din București. Practic, trăim în România, astfel că 20 de minute se transformă rapid în 40, asta dacă nu ai ghinionul de a te încrede în indicatoarele din comunele din vecinătatea aerodromului, caz în care poți să pierzi cu ușurință o oră pe drumul dintre București și destinația propriu-zisă. „Începem cu stângul ziua de astăzi”, îmi spune fotograful în momentul în care realizăm că au trecut câteva minute bune peste ora la care aveam programată săritura. Spre norocul meu, nu sunt superstițioasă, așa că-i zâmbesc și încerc să-mi alung din minte celebra lege a lui Murphy: „Orice lucru care începe prost se sfârșește și mai prost”. Efort inutil,
desigur.

„Ți-e frică, nu?”

Sosirea pe aerodrom este marcată de un amalgam de sentimente. Ciudat lucru, dar abia atunci realizezi pe deplin ce urmează să se întâmple! Cu un gol în stomac și cu o inimă care începuse deja să o ia la goană, încerc să le afișez celor din jur o mină relaxată. Dar nu pot păcăli un ochi format. „Ți-e frică, nu?”, mă întreabă Alex, instructorul cu care urmează să sar. „Nu trebuie decât să te bucuri de experiență. Și emoțiile fac parte din ea, să știi. Cu cât ai mai multe, cu atât mai bine”, continuă el. Urmează instructajul. Mi se explică, pas cu pas, ceea ce se va întâmpla din momentul decolării și până la aterizare, poziția corpului meu în fiecare dintre acestea și sunt asigurată că mă aflu pe mâini bune: „Vei fi saltul cu numărul 2.136 pentru mine. Nu am avut niciodată niciun accident. O să se deschidă parașuta, nu îți face griji. Asta este cea mai mare temere a celor care vin la noi”, îmi spune el și parcă Murphy și a lui lege dispar din fluxul gândirii.

„Atenție, se deschid ușile!”

Ceea ce surprinde este rapiditatea cu care se desfășoară lucrurile la sol. De la coborârea din mașină si până la decolare nu cred să fi trecut mai mult de 20 de minute, lucru de care nu știu dacă să mă bucur ori nu. În avion intră trei tandemuri, alături de doi fotografi. Aerodromul începe să devină mai mic și mai mic, inima la fel, iar la scurt timp nu se mai poate vedea, căci ne aflăm printre nori albi cu care probabil că mă asortez la culoarea feței. Suntem, așadar, opt persoane aflate deasupra a 4.500 de metri. Mai tăcută decât de obicei și întrebându-mă dacă au existat vreodată oameni care, odată ajunși sus, au spus că nu mai vor să sară, aștept cu înfrigurare momentul deschiderii ușii. Am fost avertizată încă de la sol că până și cei care nu sunt la prima lor săritură experimenteză frica atunci când asta se întâmplă. Și nu pot decât să le dau dreptate. Drept urmare, Murphy se reîntoarce, acaparând parcă întreg spațiul. Poate că ar fi timpul să cred în semne sau poate…

Cote maxime de adrenalină

Săritura în sine nu poate fi descrisă folosind un singur termen. Este adrenalină, frică și bucurie. Este câte puțin din toate, un amestec care îți taie respirația (în unele momente chiar la propriu). „Nu o să uit niciodată prima mea săritură, deși a fost cea în care plăcerea zborului s-a aflat în umbra fricii”, mi-a spus Alex când l-am întrebat dacă mai ține minte primul salt. „Îți pui limitele la încercare în astfel de momente. Poți face orice, trebuie doar să ai curajul să faci pasul decisiv”, mai spunea el.

Înțelegi pe deplin la ce se referă atunci când te afli pe scara avionului, la 4.500 de metri distanță de pământ și știi că din moment în moment urmează să sari. Lucrurile tehnice, poziția mâinilor, a corpului, cele 40 de secunde de zbor fără parașută, cei 200 de km/h pe care îi prinzi în cele 40 de secunde, cele 15 minute de stat în aer, toate acestea trec în plan secund și sunt înlocuite de un țipăt sănătos în care stau adunate rutina și problemele zilnice… Contrar aparențelor, coborârea nu-și pierde din fluiditate în momentul în care este trasă parașuta. Viața bate filmul în acest caz. Aproape că nici nu simți când instructorul îți face semnul prestabilit de la sol că totul a mers conform planului și că parașuta s-a deschis, iar tu te poți bucura de zbor. Este cu siguranță una dintre experiențele care ar trebui bifate pe parcursul vieții. La finalul ei, nu există decât satisfacția depășirii unor limite. Murphy rămâne în avion și îi face loc adrenalinei, care stă cu tine o perioadă destul de lungă de timp și după aterizare. Zbori, așadar, și pe pământ.

Zborul creează dependență

Fotograful evenimentului a fost primul care mi-a spus-o: „Zborul este dependență. Sunt exemplul viu al chestiei ăsteia. Dacă trec câteva zile și eu nu am făcut niciun salt, simt că ceva nu-i în regulă cu mine. Unii fumează, alții beau cafea, eu am nevoie de zborul meu zilnic”, mi-a spus acesta. Apoi a urmat Alex, instructorul cu care am sărit în tandem: „Nu mă văd renunțând vreodată la asta. Poți face mii de salturi, nu te saturi. Din contră. Vrei mai mult și mai mult”. Înainte de plecare, observându-l pe unul dintre aceia cu care am sărit, am dorit să-i aflu părerea despre experiență. Mi-a spus: „De ce mi-e frică, nu scap. Vreau iar”. I-am zâmbit și i-am replicat simplu: „Și eu”.

Salt în tandem la 70 de ani
Organizatorii evenimentului ne-au declarat că, în general, media de vârstă a celor care sar cu parașuta este de 30 de ani: „Tinerii sunt aceia în căutare de adrenalină”, ne-a spus organizatoarea. Dar întotdeauna există excepții de la regulă. Cea mai în vârstă persoană care a sărit cu parașuta a avut, la momentul respectiv, 70 de ani. Acest lucru s-a întâmplat acum doi ani și am primit asigurări că totul a decurs bine. „Ne-a spus că regretă că nu și-a făcut curaj mai devreme”, a declarat instructorul care la momentul respectiv a realizat saltul în tandem cu acesta.

Cât costă să sari cu parașuta?
Prețul săriturii în tandem variază în funcție de opțiunile pe care un începător și le alege cu privire la fotografierea și înregistrarea saltului. Explicația este una simplă: costurile sunt mai mari atunci când alegi și filmare, și fotografiere din motivul că mai sare cu tine încă un om.
Tandem 650 RON
Tandem + video 875 RON
Tandem + video + fotografii 950 RON

Ce se întâmplă dacă mă răzgândesc?
Întrebat dacă au existat cazuri în care, odată ajunși la 4.500 de metri, aceia care ar fi trebuit să sară s-au răzgândit, unul dintre instructorii evenimentului a declarat: „Da, au fost. În astfel de momente încercăm să îi asigurăm din nou că totul va fi bine. Dacă în continuare refuză să sară, ne întoarcem la sol. În această situație i se restituie 20 la sută din banii dați”.

După un minut care îți taie respirația uneori și la propriu, saltul în tandem devine motiv de bucurie. Atunci când parașuta se deschide, iar instuctorul îți face semnul prestabilit de la sol că toate lucrurile au mers conform planului, poți zâmbi