Perle din fotbalul românesc 2013, partea a II-a: „A fost ca și când trebuia să-mi salvez copilul de la viață”

După ce în Ajunul Crăciunului v-am prezentat prima parte a perlelor din fotbalul românesc în 2013, culese de ProSport, astăzi revenim cu partea a doua. Precizăm încă o dată că este o simplă încercare de a vă relaxa, acum de Sărbători și, eventual, de a-i face pe autorii perlelor să fie mai atenți în 2014. Pentru că noi îi vom urmări cel puțin la fel de atent cum ne urmăriți (și ne taxați) voi pe noi, ziariștii.

CITEȘTE AICI PRIMA PARTE A PERLELOR PE 2013, CU ILIE DUMITRESCU, HAGI, FLORIN COSTEA ȘI PIȚURCĂ‚ PRINTRE AUTORI

Trinidad Tobago e între primele 83 de echipe ale lumii
Victor Pițurcă, unul dintre primii 209 selecționeri ai lumii 

Noi am fi vrut ca Alexe să rămână, dar el s-a mentalizat, vrea să plece
Ionuț Negoiță, cel despre care dinamoviștii speră să (nu?) se mentalizeze 

Încerc să-i mentalizez pe jucători
Cosmin Contra, cu alt sens, exact pe dos, al unui verb inexistent

Pentru mine a fost ca și când trebuia să-mi salvez copilul de la viață
Gigi Corsicanu, liderul suporterilor echipei care nu știm dacă s-a salvat sau nu de la viață 

Îi înțeleg și le dau perfectă dreptate, dar nu sunt de acord cu ei
Nicolae Cristescu, n-ai cum să nu fi de acord cu el 

Al doilea meci este cel mai important pentru că este primul
Gheorghe Mulțescu, noroc că n-a avut multe meciuri de numărat la Dinamo

Repet, pentru mine orice meci începe de la 0-0
Cristi Dulca, demonstrând ceea ce nu trebuie demonstrat 

Evidențiații mei sunt Felgueiras și șoferul autocarului deoarece a condus bine
Petre Grigoraș, autorul încă unei fraze memorabile

Mă bucur de banii pe care i-am câștigat după Chiricheș
Laurențiu Reghecampf, antrenorul după banca Stelei

Am închis bine jocul, au ajuns la poarta noastră abia în minutul 15-20
Gheorghe Mulțescu, pierzând noțiunea timpului 

Nu știu ce scrie pe tricourile alea, că nu văd în limba maghiară
Dorin Chioțea, uneori nu vede nici în română

Nu comentez eu arbitrajul, dar n-a fost penalty
Alexandru Mățel, membru în clubul celor care nu comentează comentând

Enei așa-mi spunea nouă
Victor Pițurcă, pe înțelesul tuturor fotbaliștilor 

Anumite personaje își abrogă merite pe care nu le au
Pavel Badea, arogându-și cuvinte greșit 

Va fi victoria suporterilor, al tribunelor, al stadionului
Anghel Iordănescu, al nostru, al tuturor și al lui Pițurcă șef 

A fost zmeul zmeurilor
Anghel Iordănescu, selecționerul selecționerilor

Am fost defrișați
Ionuț Chirilă, întotdeauna original în descrieri

Terenul ține de pregătirea noastră de a pregăti terenuri
Dumitru Graur, declarând declarații declarative 

Din nefericire fotbalul se joacă pe meciuri
Narcis Răducan, din fericire da 

Un an cu bucurii care vine
Mircea Sandu, care pleacă 

M-am retras din activitatea activă
Florin Halagian, din activitatea inactivă

CITEȘTE AICI PRIMA PARTE A PERLELOR PE 2013, CU ILIE DUMITRESCU, HAGI, FLORIN COSTEA ȘI PIȚURCĂ‚ PRINTRE AUTORI

Publicat: 25 12. 2013, 20:00
Actualizat: 26 12. 2013, 16:06