Petre-Hîldan**, next generation

De câteva săptămâni, la Dinamo joacă un nou Cătălin Hîldan. Are
numai 6 ani și este nepotul celui supranumit „Unicul Căpitan”.

În 1989, doi puști legau o prietenie pe viață. Cătălin Hîldan și
Florentin Petre aveau doar 12 ani, dar erau uniți de aceeași
dorință: să joace cândva cu Dinamo în Liga Campionilor. Visul lor a
rămas un miraj chiar și acum, iar relația a fost curmată tragic în
2000, când Cătălin s-a prăbușit pe teren, la Oltenița, pierzându-și
viața din cauza unui anevrism.

Peste timp, visul Ligii Campionilor ar putea fi realizat de
urmașii celor doi: Cătălin Hîldan, nepotul „Unicului Căpitan”, și
Patrick Petre, fiul lui Florentin.

Cu doi ani mai
mic
decât ceilalți din
grupă

Cătălin are șase ani, este fiul lui Cristi, antrenorul echipei
de rugby de la Dinamo, și a urmat drumul dinamovist al familiei.
Este cu doi ani mai mic decât cei din grupa în care joacă, dar își
face loc în echipă. „Este extrem de ambițios. Băiatul meu,
Cătălin, avea mai multă răutate pe teren, în sensul pozitiv, în
timp ce nepotul Cătălin este mai încăpățânat”
, spune nea
Marin, tatăl „Unicului Căpitan”. Privirea lui îl mângâie pe micuțul
de lângă el, știind că visul fiului poate fi dus mai departe de
nepot.

10
lei
pentru fiecare
gol

Despre unchiul său, Cătălin a aflat destul de târziu amănunte.
Familia l-a protejat cât se poate de mult, deși tot timpul era
contrariat de faptul că suporterii îi strigau numele. Când a aflat
a început să discute de posterul uriaș din casa bunicilor, în care
„unchiul Cătălin” pare simbolul campionului total.
„Stadionul va fi al meu, al tău a fost cândva. Eu sunt
Cătălin Hîldan!”.

Cătălin joacă la grupa condusă de Cornel Mirea și îi place să
fie atacant. „Vreau să dau cât mai multe goluri. Mami mi-a
promis că pentru fiecare gol marcat primesc câte 10 lei. Până acum
am înscris de șapte ori, dar vreau să-i iau toți banii lui
mami”,
spune micuțul.

Patrick
Petre:
„Voi
avea grijă de el”

Iar pentru ca tabloul să fie complet, Cătălin are deja un
protector în persoana lui Patrick Petre (12 ani). Dacă în urmă cu
20 de ani, Cătălin Hîldan l-a ajutat pe Florentin să se integreze
la Dinamo, el venind atunci de la Victoria, acum rolurile s-au
inversat. Patrick, unul dintre cei mai talentați puști din
generația sa, promite să aibă grijă de micuțul Cătălin.

„Ar fi foarte frumos să jucăm împreună la Dinamo, așa
cum au jucat tata și Cătălin. Vrem să ajungem în Liga Campionilor
și să depășim în performanțe ce au realizat ei. Oricum, cu
siguranță eu voi fi mai bun ca tata”,
a spus Patrick
Petre.

Florentin
Petre:
„Poate îi voi antrena
chiar eu”

Jucător la Terek, în Rusia, Florentin Petre îl vede pe fiul său,
Patrick, la echipa mare a lui Dinamo peste numai cinci ani, iar pe
Cătălin junior peste vreo 15. „Patrick este foarte
talentat, iar dacă merită nu văd de ce nu ar fi în lotul mare peste
cinci ani. Despre Cătălin pot să spun că dacă va urma linia
familiei, atunci poate ajunge departe. Poate că ei vor reuși să
ducă pe Dinamo în Liga Campionilor, deși sper ca echipa să nu
aștepte atât. Poate că îi voi antrena chiar eu pe micuți la Dinamo,
pentru că vreau să-mi iau licența. Am deja 33 de ani, mă gândesc și
la viitor”,
a declarat Florentin Petre.

Nu știu dacă va ajunge fotbalist. El va decide ce drum va
alege în viață

Cristi Hîldan, tatăl lui Cătălin


Publicat: 12 10. 2009, 10:28
Actualizat: 12 10. 2009, 10:30