Pilotul cu două vieți!** A rămas cu handicap pe viață după un accident la 300 de km/h, iar acum vizează aurul la Jocurile Paralimpice

Ambele picioare ale lui Zanardi au fost amputate după accident, iar pilotul italian pierduse trei litri de sânge
La 11 ani de la accident, Zanardi visează la medalia de aur în proba de ciclism de la Jocurile Paralimpice
Alex va concura pe 5 septembrie (cursa de contratimp) și pe 7 septembrie (cursa pe șosea)

„Doctorii au comparat rănile mele cu unele asemănătoare dintr-un studiu condus de NASA. Mi-au spus, oficial, că ar fi trebuit să fiu mort. Un om nu poate să suporte o durere atât de intensă. Mai aveam doar un litru de sânge în corp, dar am luptat. Și am câștigat bătălia cu moartea”. Sunt vorbele cutremurătoare ale lui Alex Zanardi, fost pilot de Formula 1, rămas fără picioare în urma unui tragic accident care a avut loc în 2003. Atunci, pe circuitul de la Lausitzring, Zanardi a pierdut controlul monopostului pe care îl pilota și a fost izbit în plin de canadianul Alex Tagliani. La o viteză de 317 km/h! Dar Zanardi nu s-a lăsat învins de destin. Italianul în vârstă de 45 de ani și-a continuat viața cu zâmbetul pe buze. A revenit în cursele de viteză și acum vrea să câștige o medalie la Jocurile Paralimpice de la Londra.

A visat să ajungă la Jocurile Paralimpice

Nici măcar Zanardi nu mai știe cum s-a apucat de handbiking, mersul cu bicicleta pusă în mișcare cu brațele. A avut însă un singur obiectiv: să ajungă la Jocurile Paralimpice de la Londra! Italianul nu mai poate atinge viteze de top în acest sport, însă e la fel de competitiv ca și pe circuit. În 2010, a câștigat maratoanele de la Roma și Veneția. Un an mai târziu a câștigat argintul în cursa de contratimp de la Campionatul Mondial și s-a impus în celebrul maraton de la New York. Rezultatele excelente i-au adus convocarea pentru Jocurile Paralimpice. Visul său fusese îndeplinit!

Poate câștiga aurul pe circuitul cunoscut

Ce ironie pentru Zanardi! Cursa în care va lua startul în competiția londoneză se va desfășura chiar pe circuitul de la Brands Hatch, acolo unde italianul a concurat de numeroase ori în carieră. „Nu pot să nu interpretez acest lucru ca un semn divin. Visez la o medalie de aur, întrucât cunosc foarte bine traseul. Ultima dată când am fost aici, am parcurs un tur cu o viteză de cinci ori mai mare! Deși nu este deloc ușor, voi da totul pentru un loc pe podium”, spune Zanardi înainte de cursă. O cursă cât o viață pentru un om care a driblat moartea acum 11 ani.

Acum nu mi-e frică de nimic. Dacă îmi rup piciorul, nu mai am nevoie decât de un șurub pentru a-l repara
Alex Zanardi, pilot


 

Publicat: 31 08. 2012, 10:07
Actualizat: 03 04. 2013, 10:59