PLÂNGE GHEAȚA**

Zoltan Kelemen și-a depășit condiția și a luptat pentru visul
lui, în ciuda faptului că poartă o proteză de sticlă la ochiul
drept. Săptămâna trecută, ProSport vă spunea povestea de viață a
singurului român din patinajul artistic calificat la JO. După
câteva zile libere, Zoli s-a întors la antrenamente, țintind locul
în primii 24 la Vancouver.

La prima oră a dimineții, Patinoarul „Mihai Flamaropol” este
pustiu. Doar cinci sportivi din lotul României de patinaj artistic
brăzdează cu patinele gheața alburie, peste care s-a așternut un
strat de zăpadă. Mașina care face gheața este defectă, așa că
antrenamentul s-a redus la câteva elemente repetate în porțiunile
unde suprafața este mai netedă.

„Nu țin cont de condiții”
Zoltan Kelemen alunecă pe lângă mantinelă și leagă o serie de trei
sărituri după care aterizează fără pic de ezitare. „Controlează
bine piciorul liber”, strigă antrenorul Cornel Gheorghe. Zoli face
semn că a înțeles și mai repetă o dată legarea, încercând să
fenteze și efectele condensului. Picături mari cât o nucă cad
ritmic de pe tavanul patinoarului, punctând din metru în metru
stratul albicios. „Nu mă mai uit la condiții, că ar însemna să nu
mai intru la antrenament. E o provocare în plus, pentru că trebuie
să evit și picăturile și mai capăt și un pic de viteză”, se amuză
el. Revine repede în mijlocul gheții și execută un triplu Lutz,
săritura lui preferată.

Totul s-a schimbat la 6 ani
Zoli își amintește emoționat când a pus pentru prima dată patinele
în picioare. Avea cinci ani și trebuia să practice cel mai iubit
sport din zona Ciucului, hocheiul pe gheață. Însă pasiunea pentru
patinajul artistic a fost mai puternică. „Era prima dată când
puneam patinele, dar mă simțeam de parcă asta făcusem toată viața.
Visam că într-o zi o să fiu printre cei mai buni”, zâmbește el. Se
întunecă brusc, când vine vorba de accidentul care l-a lăsat fără
vedere la ochiul drept, la doar 6 ani: „De atunci, totul s-a
schimbat. A fost o cumpănă grea, de care am reușit să trec cu
ajutorul celor dragi. Totuși, cred că a fost lovitură prea
puternică pentru un copil”.

Luptă cu prejudecățile
De atunci a început propria luptă. Nu doar pentru a-și depăși
condiția, ci pentru a învinge și prejudecățile unei societăți
pentru care un handicap fizic este sinonim cu marginalizarea. „Este
greu, pentru că cine nu îmi știe povestea se uită fix la mine și mă
simt ciudat. Am învățat să nu dau importanță părerii celorlalți
despre mine, pentru că dacă aș fi ținut cont de tot ce am auzit, nu
mai eram aici”, se destăinuie sportivul. Momentele când a fost dat
la o parte le-a resimțit chiar și în sportul pe care îl practică:
„Este frustrant să nu ți se dea nicio șansă doar pentru că ai acest
defect. Nu am fost luat la concursurile de afară din această cauză,
și asta te rănește mult”. De aceea se explică debutul internațional
târziu, la 17 ani, când a trecut la lotul național sub comanda lui
Cornel Gheorghe. De numele antrenorului se leagă ceea ce Zoli
definește „noua mea viață”, clipa în care a făcut saltul spre
marile competiții.

Nu se trăiește din patinaj
În București se descurcă cu cazarea și masa, asigurate de
federație, iar banii de buzunar îi sunt trimiși de la Ciuc, de
către mama sa. Recunoaște că nu se poate trăi din patinaj, de aceea
se gândește de pe acum ce va face și urmează un master în
managementul sportiv. La care se adaugă zilele acestea și emoțiile
examenului pentru carnetul de șofer. „Sala am luat-o deja, mai am
traseul, însă pentru asta trebuie să ajung la Miercurea-Ciuc”,
spune el. Încă o luptă pe care o va câștiga de unul singur,
împotriva sistemului.

Boala de rinichi, o
provocare

Problemele de sănătate i-au pus mereu piedică dublului campion
național. Proteza oculară la ochiul drept nu este singura problemă
pe care Zoli o înfruntă. În 2007, la Europene, la ultimul
antrenament premergător concursului i s-a făcut rău, fiind
diagnosticat atunci cu chisturi renale. „Doctorii mi-au spus că nu
există tratament, doar să am la mine analgezice. Mi-au spus că nu
va influența ceea ce fac acum în sport, poate peste 10, 15 ani să
fie mai greu. Nu mă sperie nimic, este o altă provocare pentru
mine”, se destăinuie el. Chisturile renale sunt formațiuni
necanceroase sub forma unor pungi pline cu lichid sau material
semisolid.