Planul diabolic prin care unul din cei mai mari torționari** din România a înființat Dinamo!

Dinamo a avut o ascensiune diferită, dar la fel de necinstită
precum cea a omologilor de la Armată. Inspirați și iritați de
succesul militarilor, generalii de Securitate și Miliție au decis,
în 1947, că e momentul ca și Ministerul de Interne să-și facă
echipă. Tactica a fost însă mai vicleană: n-a fost desființat un
club, ci furate două!

Unirea Tricolor promovase, în primăvara anului 1947, pe prima
scenă după o luptă grea, în Divizia B, cu Venus. La oboreni, care
erau antrenați de celebrul Ștefan Cârjan, apăruseră jucători de
mare clasă, precum tânărul Titus Ozon. „O vreme am
supraviețuit așa, mergeau nea Fane Cârjan și ceilalți cu căciula în
mână pe la unul și pe la altul, pentru a face chetă. În prima
divizie erau însă alte cerințe. După promovare, echipa s-a
destrămat”, povestea marele fotbalist în 1995. Chemat de
trei dintre colegi, care semnaseră deja cu Jiul Petroșani, Ozon a
plecat la „mineri”.

Negustorii oboreni,
amenințați că li se închid magazinele

În acest moment de cumpănă au intervenit Internele. Ministerul a
făcut o ofertă de fuziune între Unirea Tricolor și FC Poliția.
Autoritățile promiteau lucruri atrăgătoare: se păstra numele Unirea
Tricolor, nu se schimbau culorile (albastru-negru), echipa rămânea
în cartierul Obor, se moderniza stadionul și erau păstrați vechii
jucători, care urmau să primească serviciu în cadrul ministerului!
Antrenorul Ștefan Cârjan și secretarul Constantin Anghelache n-au
înghițit însă momeala.

Autorii studiului „Istoria fotbalului românesc” au stat de vorbă
cu Vasile Roman, vechi suporter al Unirii Tricolor, care a povestit
cum au decurs lucrurile: „Evreii rusofoni de la Ministerul
de Interne au pus la cale un plan diabolic. Clubul Unirea s-a
trezit cu o grămadă de membri susținători, toți angajați ai MAI.
Prin cartier mișunau agitatori care susțineau fuziunea Unirea
Tricolor – MAI. În primăvara lui 1947 au spart magazia echipei și
au furat tot echipamentul. Ne-au ajutat celelalte cluburi, Ciocanul
și Carmen, să depășim momentul. Se făceau presiuni asupra
negustorilor oboreni, care erau amenințați că li se vor închide
magazinele”. Colonelul Cruțescu, președintele de atunci al
Unirii, a fost șantajat și amenințat că va fi dat afară din armată,
dacă nu se face fuziunea.

Unirea
Tricolor, obligată să fuzioneze

„Prima Adunare Generală a susținătorilor a fost
convocată la Școala «Matei Basarab». (…) În ziua cu pricina, la
ora 17:00, când fusese convocată adunarea, sala de clasă era
ocupată de noii membri susținători ai echipei din MAI, iar noi, cei
cu state vechi de suporteri ai Unirii, ne-am îngrămădit pe lângă
geamuri. S-a hotărât ca la viitoarea Adunare Generală să se discute
fuziunea”, povestea același Vasile Roman.
Startul dezastruos de sezon, echipa decimată, criza financiară și
șantajul Ministerului de Interne au dat rezultate: antrenorul și
secretarul, care se opuseseră fuziunii, au demisionat, iar
președintele a cedat. Pe 4 octombrie 1947, o nouă Adunare Generală
hotăra fuziunea, noul club numindu-se Unirea Tricolor-MAI.
Securiștii lucraseră perfect, ca în manualele de manipulare ale
NKVD.

Practic, aici s-a terminat istoria Unirii Tricolor. Pe viitor,
ședințele s-au organizat la sediul Miliției, unde membrii vechi
n-au mai primit permisiunea să intre. Însuși ministrul de Interne,
Teohari Georgescu, unul dintre cei mai mari torționari din istoria
României, s-a implicat decisiv. Au fost aduși jucători (printre
care și Titus Ozon, revenit de la Jiul), echipa se antrena și făcea
cantonamente la fermele Miliției, conducerea clubului a devenit,
treptat, eminamente „cu epoleți”. Cu toate acestea, Unirea
Tricolor-MAI a retrogradat în 1948.

Ciocanul, următoarea victimă

S-a purces atunci la cea de-a doua samavolnicie. Prevăzând că nu
mai sunt șanse de salvare, Ministerul a „înghițit” o altă grupare
de cartier, Ciocanul, echipa evreilor din cartierul Dudești, care
juca tot în Divizia A. Pe 11 aprilie 1948, „Sportul românesc”
anunța: „Ciocanul și Unirea Tricolor-MAI au devenit Dinamo
A și B”.

Ulterior, Ciocanul, adică Dinamo A, a rămas în prima ligă și în
București. Unirea Tricolor, numită Dinamo B, a ajuns în liga
secundă, fiind, până la urmă, mutată în Brașov.

Teohari
Georgescu, fost muncitor tipograf, a fost instruit
chiar la Moscova. După 1944, primea ordinele direct de la șeful
agenturii sovietice în România