Pleașca

E rezultatul ideal. Acest 0-5 a picat la țanc. Dacă pierdeam la
Belgrad la limită sau la vreo două goluri diferență, cu toții o
bălmăjeam, despicam meticuloși firul în patru, ne mai pierdeam o
dată printre dileme sterile. Oare chiar a fost penalty la Marica?
De ce Apostol și Ghioane au părut că joacă prima oară împreună?
Costea e chiar nedreptățit? Toate doar niște firimituri, semințe de
ronțăit ca să mai treacă vremea și să uităm de foame.
Cu nimic mai umilitor decât acel 0-3 istoric cu Lituania acasă,
acest 0-5 e până la urmă o pleașcă pentru Răzvan Lucescu. S-a trăit
și s-a petrecut enervant de mult dintr-o participare la Euro. S-a
trăit, iată, periculos. Dacă toți sunt ceea ce pretind că sunt,
fotbaliști cu pretenții, atunci acest 0-5 nu poate decât să-i
scuture de fițe, de ifose, de nostalgia remizelor cu Franța și
Italia la Euro, raza de soare într-un deceniu mohorât. Acest 0-5
poate împlini ce n-a reușit Lucescu într-o săptămână de cantonament
dulceag și vraiște. Orice selecționer care nu e picat din Lună știe
că după miezul nopții e musai să-i pui să moțăie pe scaune pe
Stelea la un capăt al coridorului și pe Iovan la celălalt. Rețeta
clasică pentru ca să crească aluatul.

Se tot pomenește, spre comparație, de acel dezastru din ’67.
Povara acelui 1-7 cu Elveția au purtat-o și Dobrin, și Lucescu, și
Mocanu, și Gergely, patru dintre mundialiștii mexicani. Ei au găsit
însă puterea să se scuture la timp. Pentru niciunul dintre
prăpădiții de la Belgrad n-au intrat zilele în sac. Timpul vindecă
doar dacă pricepi ce ți s-a întâmplat de la 0-3 cu Lituania la 0-5
cu Serbia. Dacă nu, nu.