PORTRETE | Cine sunt candidații la șefia FIFA. Prințul securist, șeicul anchetator, avocatul oportunist, diplomatul ratat și parvenitul tranziției sud-africane sunt opțiunile rămase după eliminarea lui Platini. Burleanu a votat cu securistul

2016 începe, în fotbal, nu doar cu meciurile fantastice și tribunele pline din Anglia și Spania, ci și cu un scrutin care poate influențeza decisiv, pe termen lung, soarta acestui sport la nivel global. Pe 26 februarie, la Zürich, Congresul Extraordinar al FIFA este convocat pentru a-l alege pe noul președinte al fotbalului mondial.

După scandalul de corupție urmat de demisia președintelui în funcție, Joseph Blatter, apoi de arestarea și extrădarea în Statele Unite a mai multor oficiali ai FIFA, la vârful organizației a apărut un vid de putere. Site-ul forului mondial a oficializat, pe 12 noiembrie, lista celor 5 candidați la umplerea acestui gol: Ali bin Hussein din Iordania, Salman Bin Ibrahim Al-Khalifa din Bahrain, Jerome Champagne din Franța, Gianni Infantino din Elveția și Moshima Gabriel „Tokyo” Sexwale din Africa de Sud. Cum un alt candidat, francezul Michel Platini – președintele UEFA -, a fost eliminat din cursă, noul număr unu din ierarhia fotbalului mondial se va alege dintre cei cinci enumerați mai sus.
După cum se va vedea în continuare, „echipajul 5+1″ (candidații admiși plus candidatul respins) este unit de unele lucruri în comun, dar și despărțit de câteva elemente fundamentale.

Un ofițer de Securitate la curtea Regelui Fotbal

Prințul Ali (plan secund) în 2003, pe când comanda forțele de securitate ale Regelui Abdullah al Iordaniei (primul din stânga). FOTO: Mediafax

Prințul Ali bin Hussein al Iordaniei are 40 de ani, este cel de-al treilea fiu al Regelui Hussein și al doilea copil al Maiestății Sale Regale cu cea de-a treia soție, regina Alia.

Prințul are o eduație aleasă. A absolvit Colegiul Islamic din Amman, apoi tăticul l-a trimis în Marea Britanie și SUA. A ieșit ofițer de la Academia Militară Regală din Marea Britanie, s-a mutat în America, unde a absolvit Universitatea Princeton, în 1999, apoi datoria l-a chemat acasă.

În Iordania, Ali a fost instalat comandant al forțelor speciale de securitate din Gărzile Regale, detașament care se ocupă cu siguranța suveranului. După 2008, prințul a fost avansat șef la Centrul Național de Securitate și de Management al Crizelor. În același timp, înalta față regală e președinte la Comisia Regală de Film, dar și președinte al Federației Iordaniene de Fotbal.

Ales în 2011 președinte al Federației de Fotbal a Asiei, e catapultat în conducerea FIFA, unde ajunge membru al Comitetului Executiv.

Din această postură obține derogarea ca în țările musulmane femeile să poarte hijab chiar și pe teren. Aceasta este și cea mai importantă contribuție a lui Ali la jocul de fotbal.

Astă-vară, la precedentele alegeri pentru postul de președinte al FIFA, Răzvan Burleanu, conducătorul FRF, a votat cu prințul Ali.

Șeicul din Bahrain, om de bază la FIFA și anchetator al manifestanților în timpul liber

Șeicul Salman Bin Ibrahim Al-Khalifa (stânga) e descris de Mircea Sandu ca fiind un om cumsecade. Anchetații din 2011 s-ar putea să fie de altă părere. FOTO: Mediafax

Salman Bin Ibrahim Al-Khalifa are 50 de ani și este membru al familiei regale din Bahrain. Față de prințul Ali, a cărui legătură afectivă cu fotbalul este pasiunea pentru wresling, Al-Khalifa a dat, totuși, cu piciorul în minge la un moment dat, pe când juca la echipa de tineret a formației Riffa, din Bahrain.

În rest, povestea e cam repetitivă. Și pe el l-au trimis Altețele Lor Regale la studii, dar în țară. A absolvit Universitatea din Bahrain în 1992, cu specializarea Istorie și Literatură Engleză. Scurta cochetărie cu fotbalul despre care am pomenit mai sus a fost îndeajuns de consistentă pentru ca șeicul Salman Bin Ebrahim să fie numit conducător al federației de profil din țara sa. Cu o asemenea experiență în spate, ascensiunea a fost firească: în 1996 a ajuns președinte al echipei naționale, în 1998 – vicepreședinte al federației și, în 2002, președinte.

Șeicul Al Khalifa s-a dovedit atât de competent, încât a devenit nelipsit din organismele de conducere FIFA. A fost co-președinte al Comitetului Disciplinar la o mulțime de turnee (Cupe Mondiale, fotbal pe plajă, Campionatul Mondial al Cluburilor).

Poate nu știți, dar sub președinția șeicului Salman, fotbalul din Bahrain a trăit și o epocă de glorie: în 2006 și 2010, naționala a fost cât pe ce să se califice la Cupa Mondială, iar în 2004 a intrat în semifinalele Cupei Asiei.

Cu siguranță că o asemenea personalitate nu avea cum să fie implicată în „crime împotriva umanității”, așa cum au pretins numeroase organizații care luptă pentru drepturile omului. Human Rights Watch, Human Rights din Bahrain și Institutul pentru Democrație din Bahrain l-au acuzat pe șeicul Salman că ar fi condus comitetul care a identificat participanții la manifestațiile pentru democrație din 2011. Mulți protestatari, între care și 150 de sportivi, au fost închiși și torturați.

Destinul diplomatului Jerome: de la șef de protocol la candidat FIFA

Francezul Jerome Champagne este omul sistemului și are sprijin politic. A fost mâna dreaptă a lui Blatter, apoi s-a certat cu elvețianul și a căzut în dizgrație. Acum candidează cu promisiunea că va schimba fotbalul și va lupta cu corupția. FOTO: Mediafax

Jerome Champagne are 57 de ani, s-a născut la Paris și a profesat ca diplomat între 1983 și 1989, înainte de a-și descoperi vocația de consultant în fotbal.

Contactul cu sportul-rege a fost timpuriu. Champagne a ținut, în copilărie, cu AS Saint-Etienne (a cărui vedetă era pe atunci Platini), iar mai târziu a colaborat chiar la France Football, unde mai scria uneori în pagina de fotbal extern.

La 40 de ani, împrejurările l-au adus în postura de consilier diplomatic și șef al protocolului în Comitetul Francez de Organizare a Cupei Mondiale 1998. Excelent prilej pentru ca Jerome să descopere culisele fotbalului și fascinanta lume care-l conduce. Sepp Blatter și Joao Havelange l-au apreciat, de asemenea, la justa sa valoare, așa că de acolo a plonjat direct în organizația FIFA, unde a fost consilier internațional al președintelui (1999-2002), secretar general adjunct (2002-2005), reprezentant al președintelui (2005-2007) și director al relațiilor internaționale (2007-2010). Ancheta FBI nu a descoperit elemente care să indice că Jerome ar fi avut tangență, în toate aceste funcții de conducere, cu corupția generalizată de la FIFA. Practic, francezul pare să fi fost o insulă de onestitate și naivitate într-o mare de escroci.

Champagne a plecat acum câțiva ani de la FIFA pentru a deveni consilier al unor organizații exotice: federația palestiniană, comitetul olimpic palestinian, federația kosovară, federația de fotbal a Ciprului turcesc, clubul TP Mazembe Lubumbashi, din Congo.

Uimitoarea ascensiune a unui birocrat. Drumul lui Gianni de la ușa de serviciu a UEFA la jilțul președintelui FIFA

Avocatul Gianni Infantino e socotit principalul favorit la șefia FIFA. Elvețianul este prototipul birocratului ajuns în preajma puterii absolute fără să-l fi ales, vreodată, cineva. FOTO: Mediafax

Gianni Infantino, 45 de ani, este avocat. Elvețian cu origini italiene născut în localitatea Brig-Gliss, Infantino a studiat dreptul la Universitatea din Fribourg și, înainte să facă priza cu UEFA, a lucrat ca secretar general al Centrului Internațional de Studiu al Sportului de la Universitatea din Neuchatel. În august 2000, acum 15 ani, și-a făcut intrarea discretă în forul continental, fiind angajat pe post de funcționar: avea misiunea să se ocupe de probleme ale fotbalului profesionist, chestiuni de legislație și comerciale. A fost apoi, în 2004, promovat director al problemelor juridice și al Diviziei de Licențiere a Cluburilor de la UEFA. Apoi a preluat o misiune și mai importantă, aceea de a păstra legătura dintre UEFA și Uniunea Europeană, Consiliul Europei și diverse guverne. În 2007, odată cu propulsarea lui Michel Platini ca șef al UEFA, birocratul Infantini a mai urcat o treaptă, ajungând secretar general adjunct.

Din această funcție, avocatul încearcă acum marele pas, spre șefia FIFA.

„Tokyo” Sexwale – lungul drum al militanului anti-apartheid din închisoare până la minele cu diamante și șefia fotbalului

„Tokyo” Sexwale, sud-africanul acuzat de soția blondă că o abuza, a elaborat un manifest plin de greșeli gramaticale și erori de documentare precum aceea în care Oceania e botezată „Oceana”, iar stadionul echipei Real Madrid e redenumit „Benebeau”. FOTO: Mediafax

Sud-africanul Moshima Gabriel „Tokyo” Sexwale a făcut cam de toate în cei 62 de ani care au trecut peste el: 13 ani de închisoare pentru terorism, afaceri, politică, militantism anti-apartheid – acum ar vrea și fotbal. Pentru activitatea sa politico-militară, a fost întemnițat pe Insula Robben alături de Nelson Mandela. Eliberat în 1994, a candidat la primele alegeri libere din Africa de Sud și a devenit prim-ministru al Provinciei Gauteng. Între 2009 și 2013 a fost ministru al drepturilor omului în Africa de Sud.

Născut în Soweto, zonă de lângă Johannesburg cunoscută pentru revoltele populației de culoare împotriva regimului din Africa de Sud în perioada apartheidului, Sexwale a devenit repede lider al studenților radicali din Africa de Sud. Prin 1970 s-a alăturat Umkhonto we Sizwe („Sulița națiunii”), facțiunea înarmată a Congresului Național African. În paralel, și-a continuat studiile, obținând și un certificat de studii de business al Universității din Botswana, Lesotho și Swaziland. În 1975 a fugit în Uniunea Sovietică, unde a fost instruit militar. „Exportat” la loc, în Africa de Sud, Sexwale a fost capturat în 1976 după o luptă cu poliția, judecat pentru terorism și conspirație și condamnat, în 1977, la 18 ani de temniță în închisoarea de maximă securitate de pe Insula Robben. A fost eliberat după 13 ani, în 1990, ca urmare a unei înțelegeri între guvernul alb și reprezentanții populației de culoare grupați în Congresul Național African. Din acest moment, ascensiunea sa a fost fulminantă. Luptătorul împotriva albilor s-a însurat cu blonda Judy van Vuuren, a primit funcții înalte în stat și, concomitent cu cariera politică, s-a îmbogățit cu o viteză uluitoare. S-a spus că mariajul cu o albă i-a deschis ușile sectorului financiar sau că politica sa de stânga n-a fost agreată de partenerii de la putere. Cert e că în 2013, când nevasta blondă a intentat divorțul de Sexwale, reclamând că acesta o bătea regulat și o abuza verbal, mental și emoțional, politicianul era deja printre cei mai înstăriți oameni din Africa de Sud, cu afaceri în domeniul petrolului, posesor de mine de diamante și chiar de insule pe coasta Mozambicului. „Tokyo” – nume de scenă căpătat pentru că știe arte marțiale – a cochetat chiar și cu ideea de a deveni președinte al Africii de Sud.

Sexwale este puternic, influent și apreciat. Este un colecționar de distincții primite de la diverse universități chiar dacă – după cum reclamă BBC – s-a făcut remarcat prin faptul că vorbește prost și cu multe greșeli gramaticale. Sexwale se clasează pe locul 43 în Top 100 mari sud-africani, e colonel de onoare al forțelor aeriene din țara sa. Printre altele, a fost răsplătit de Franța cu Legiunea de Onoare, devenind astfel coleg de decorație, printre alții, cu Sorin Oprescu, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu și Șerban „Miky Șpagă” Mihăilescu.

Michel Platini – starul care n-a corespuns

Două legende ale fotbalului: Zinedine Zidane și Michel Platini. FOTO: Mediafax

A mai existat un al șaselea candidat, însă el a căzut la examenul Comisiei de Etică a FIFA. Michel Platini, starul mondial al anilor ”80, fostul „decar” al naționalei Franței și al italienilor de la Juventus Torino, campion european, câștigător al Cupei Campionilor, protagonistul unora dintre cele mai mari meciuri din istorie, nu a corespuns cerințelor. Acuzat de corupție, președintele UEFA a fost suspendat din fotbal până la sfârșitul lui 2023.

Spre deosebire de cei cinci despre care ați citit mai sus, viața și cariera lui Michel Platini le sunt cunoscute iubitorilor de fotbal. Nici nu se știe bine când a ajuns legendarul fost fotbalist la 60 de ani. Cert e că Platini își vede încheiată cariera începută la 11 ani, ca junior la AS Joeuf, o minusculă echipă din regiunea Lorena, și încununată cu titlul de campion european cu Franța în 1984, cel de campion al cluburilor cu Juventus în 1985 și trei Baloane de Aur (1983-1985).

Învinuit de un procuror elvețian că a încasat un onorariu dubios de două milioane de euro de la Joseph Blatter pentru servicii neclare și prestate cu mulți ani înainte, Platini a fost suspendat luna aceasta pe opt ani din fotbal de către Comisia de Etică a FIFA. Atât acuzațiile, cât și sentința au venit după ce președintele UEFA (ales în 2007) își anunțase intenția de a candida la funcția lăsată vacantă de Blatter în fruntea forului mondial. Potrivit anchetatorului, plata lui Blatter s-ar fi petrecut în 2011 pentru consultanță acordată de Platini între 1999 și 2002. Acuzațiile au fost lansate patru ani după presupusele evenimente și numai după ce francezul și-a făcut publică ambiția de a deveni șeful fotbalului mondial.

Platini nu recunoaște niciuna dintre acuzații și, deocamdată, nicio instanță a Justiției nu l-a găsit vinovat de ceva.

Ce-i unește, ce-i desparte pe candidați

Câteva elemente unesc și despart, în același timp, cele șase personaje de mai sus. Exceptându-l pe „Tokyo”, toți sunt oamenii sistemului, intimi ai cercului de putere și relații care guvernează fotbalul, la curent cu ceea ce s-a petrecut în ultimii 15 ani la vârful organizațiilor FIFA și UEFA. Toți își doresc puterea supremă. De asemenea, toți proclamă că sunt mânați de cele mai bune sentimente, că vor să schimbe lumea fotbalului, că vor să recredibilizeze FIFA și să lupte cu corupția.

În același timp, e greu de spus cum ar putea – din nou, excepție face sud-africanul neofit – niște oameni ai sistemului, rotițe credincioase ale mecanismului care acum e total decredibilizat și profund corupt, să inițieze o reformă purificatoare.

Pe de altă parte, e imposibil de evitat constatarea că membrii Comisiei de Etică a FIFA l-au tăiat de pe listă pe singurul personaj care reprezintă cu adevărat fotbalul. În timp ce candidații socotiți eligibili au dat cu piciorul în minge cel mult în timpul liber, Michel Platini este o legendă a fotbalului, protagonist al unor meciuri incluse în antologia acestui sport.

Interesant este și că în fața electorilor se vor prezenta, pe 26 februarie 2016, niște oameni nefamiliarizați cu procesele democratice și, cu atât mai puțin, exercițiul confruntării în alegeri deschise. Prințul Ali și șeicul Salman își datorează cariera și ascensiunea apartenenței de familiile regale din țările de origine. Indirect, opinia despre democrație și libertăți a celor doi poate fi intuită. Iordanianul a fost șeful Securității în țara sa și a militat pentru ca restricțiile religioase aplicate femeilor în lumea islamică să funcționeze până și în fotbal. Șeicul din Bahrain târăște după el povestea urâtă a reprimării manifestanților pentru democrație din țara sa. Ei au fost însă validați de Comisia de Etică a FIFA.

Diplomatul Jerome și avocatul Gianni sunt, la rândul lor, birocrați prin excelență, oameni strecurați în structurile FIFA și UEFA ca funcționari și intimi ai puternicilor zilei. Jerome Champagne și-a început drumul ca șef de protocol, iar în ultimii ani, după ce a căzut în dizgrația lui Blatter, a avut preocupări și legături neobișnuite. Gianni Infantini a fost un om de încredere al lui Platini, expert al chichițelor legale și curea de legătură cu factorii politici din Europa.

Deși toți cei patru sunt implicați în afacerile fotbalului mondial de mulți ani, niciunul nu e acuzat de nimic. În cazul lor, impresia e că nici nu au fost verificați de cineva.

Doar Sexwale a trecut prin câteva rânduri de alegeri în cariera sa, însă scena politică sud-africană și oamenii care au populat-o după abolirea apartheidului au multe similitudini cu ce s-a petrecut în România după revoluția din 1989. Dintr-un revoluționar violent, declarat de stânga, instruit în URSS și apărător al celor mulți și săraci, sud-africanul a devenit un politician foarte bogat, care vrea – printre altele – ca naționalele să poarte pe tricouri numele firmelor care sponsorizează federațiile, exact ca și echipele de club.

Paradoxul face că tocmai unul dintre cei cinci a căror carieră ați găsit-o rezumată mai sus va conduce, începând din 26 februarie, destinele celui mai mare imperiu de pe planetă: cel al fotbalului.

INTERVIU

Predicția de vot a lui Mircea Sandu: „1. Infantino, 2. Champagne, 3. Prințul Ali. Șefia fotbalului trebuie să rămână în Europa”

Mircea Sandu a fost unul dintre susținătorii importanți ai lui Michel Platini în funcția de președinte al UEFA. FOTO: Mediafax

Membru în Comitetul Executiv al UEFA din 2007 până în 2014, aliat al lui Joseph Blatter încă din 1998 și prieten cu Michel Platini, Mircea Sandu cunoaște bine nu numai dedesubturile fotbalului mondial, dar și candidații care se vor înfrunta pe 26 februarie 2016 pentru șefia FIFA. Fostul președinte al FRF a comentat șansele acestora, într-un interviu acordat ProSport, a explicat de ce crede că viitorul conducător al fotbalului trebuie să fie din Europa.

ProSport: Domnule Mircea Sandu, exceptându-l pe sud-africanul „Tokyo” Sexwale, care e din afara sistemului, îi cunoașteți pe candidații la președinția FIFA…
Mircea Sandu: Clasamentul meu e următorul: 1. Gianni Infantino, 2. Jerome Champagne, 3. Prințul Ali.

E un clasament al preferințelor personale sau o estimare a ierarhiei după numărătoarea finală din 26 februarie, de la Congresul Extraordinar al FIFA?
Cred că aceasta va fi ordinea după vot. Gianni are susținerea puternică a Europei. Asta va conta foarte mult.

Puteți să le faceți un scurt portret candidaților?
Gianni Infantino este un avocat pe care l-aș caracteriza ca fiind un Blatter în miniatură acum 20 de ani, pe când acesta din urmă era secretarul general al FIFA. (râde) Nu-i mai spun mini-Blatter că i-am mai spus cuiva așa și n-a fost bine! (aluzie la actualul șef al FRF, Răzvan Burleanu, poreclit de Sandu anul trecut, înainte de alegerile pentru președinție, „mini-candidatul”)

Champagne?
Jerome Champagne e un diplomat de carieră, un om mai vechi de-al lui Blatter – chiar dacă cei doi s-au certat – care beneficiază și de o puternică susținere politică.

Prințul Ali al Iordaniei?
Ali are șansa lui, chiar dacă a pierdut contra lui Blatter, în alegerile trecute. Consider că nu are anvergura și amploarea de a conduce ceva atât de mare și complex precum FIFA.

Prințul Ali este și ofițer de Securitate, a fost șeful forțelor speciale în Iordania…
(râde) Se poartă!

Răzvan Burleanu este unul dintre susținătorii săi declarați.
Ei între ei. Nu mă miră. Dar s-ar putea să rămână cu un singur vot…

Șeicul Al-Khalifa?
L-am cunoscut, să știți că e un tip modest. În sensul bun al cuvântului, adică e un om la locul lui.

Organizațiile care luptă pentru drepturile omului îl acuză că a dirijat represaliile împotriva manifestanților pro-democrație din Bahrain, în 2011.
Nu mă bag în astfel de lucruri. Nu vreau să comentez.

Sud-africanul Sexwale, un candidat venit din afara sistemului, promovează ideea că Europa deține prea multă putere, că primește prea multe locuri la Mondiale, subliminal încearcă să acrediteze ideea că un președinte din afara Europei ar fi bine-venit.
Discuțiile astea, că un loc sau două în plus ar trebui să primească alte confederații, nu sunt noi. E normal ca unii candidați să încerce și cartea asta electorală. Dar să vă spun ceva: dacă Europa n-ar rezista, atunci în fotbal s-ar instala sărăcia. UEFA e cea mai puternică federație. Banii, tradiția, anvergura, campionatele, organizarea, nivelul la care s-a ajuns…

Credeți că votanții înțeleg asta?
Da, absolut. E clar pentru toată lumea că fotbalul adevărat e în Europa. În plus, Europa are înțelegeri prin care susține fotbalul și de pe alte continente, cum ar fi Africa. Sunt țări care finanțează fotbalul acolo, au academii, au legături serioase. Asta va conta la alegeri. Mi se pare normal, până la urmă, și spun asta fără vreo urmă de rasism sau de prejudecată, ca fotbalul să fie condus de un european. Aici a început fotbalul, aici s-au făcut regulile, aici se dă tonul tendințelor la nivel mondial, aici se joacă și acum la cel mai înalt nivel și tot aici vin vedetele să se afirme.

Spuneați că lupta pentru șefia FIFA se va da între Infantino și Champagne.
Ei sunt cei mai pregătiți pentru a conduce FIFA. Pe valoare. Dar să știți că la fel de interesantă mi se pare lupta care se va da pentru președinția UEFA. Aici văd o bătălie în doi, între spaniolul Maria Villar și englezul Greg Dyke. Revenind la Infantino și Champagne, sunt doi oameni bine pregătiți. Fiecare dintre ei vorbește patru-cinci limbi străine, se pot înțelege cu oricine în orice țară a lumii. Infantino a colaborat cu Uniunea Europeană, are relații, cunoaște lumea politică, este un avocat cu multe cunoștințe tehnice. Champagne este și el un diplomat de carieră cu susținere politică, știe tot ce se întâmplă la FIFA.

O observație: cinci oameni fără legături reale cu fotbalul au fost declarați eligibili pentru a deveni președinți. Un al șaselea, Michel Platini, singurul care a însemnat ceva pentru acest sport, n-a corespuns.
Eu am spus că, din punctul meu de vedere, Luis Figo ar fi o variantă excelentă pentru oricare dintre aceste două funcții, ori președinte FIFA, ori președinte UEFA. După cele petrecute la Congresul UEFA am văzut că e o persoană deschisă la minte, relaxată, de un anumit nivel.

Niciunul dintre cei patru oameni din interiorul sistemului n-a cunoscut cu adevărat competiția reală. Prințul și șeicul își datorează funcțiile originii lor regale. Infantino și Champagne sunt birocrați.
Absolut! Infantino și Champagne au fost, până acum, numiți și nu aleși. Ei sunt niște funcționari ai fotbalului. Dar niște funcționari bine pregătiți.

Sunt capabili să intre într-o cursă electorală pentru voturi?
Da, n-am niciun dubiu.

Rămâne însă impresia că fotbalul, ca sport, rămâne în mâinile unor oameni care nu-l cunosc în profunzime, ci doar din punct de vedere organizatoric.
Asta spun și eu: ar fi păcat ca fotbalul să încapă doar pe mâna politicienilor. A unor oameni care se pricep la legislație, dar nu simt acest sport cu adevărat, ca fenomen. Cu timpul, cred că lucrurile nu au cum să meargă așa.

NOTĂ‚: După apariția analizei ProSport, Răzvan Burleanu, șeful FRF, s-a sesizat și a făcut, prin intermediul ofițerului de presă Gabriel Berceanu precizarea că, la următoarele alegeri pentru președinția FIFA, va vota cu elvețianul Gianni Infantino. Berceanu a precizat, în numele lui Burleanu, că decizia a fost luată în cadrul Comitetului Executiv al FRF care a dezbătut această problemă.
Schimbarea de direcție a lui Burleanu este interesantă. El i-a fost astă-vară aliat prințului iordanian Ali.