PREMIERĂ‚ „Luceștii” față în față: „Jucătorii mei credeau că echipa `tatălui` se califică lejer”

Mircea și Răzvan Lucescu sunt pentru prima oară față în față într-o emisiune televizată. Cei doi "Lucești" au rememorat la Informația, pe Sport.ro, meciul din toamna anului 2005 când Răzvan, pe atunci la Rapid, și-a învins tatăl într-un meci din grupele Cupei UEFA.

Mircea: "N-am reușit să-i conectez pe jucători la meci, așa cum a făcut Răzvan. Au reușit să-l anihileze foarte bine pe Matuzalem. Jucătorilor mei li se părea firesc ca echipa condusă de tată să nu aibă probleme în a se califica. Nici vorba să ne fi înțeles, așa cum unii au speculat.. Dacă credeți că după 40 de ani de fotbal aș face așa ceva, înseamnă că nu mă cunoașteți"


Răzvan "Le-am spus fotbaliștilor mei că e imposibil ca jucătorii de la Șahtior să se concentreze la maxim. Veneam după un meci greu, cu CFR, dar am reușit să-i capacitez la maxim. De aici a plecat pregătirea meciului, am reușit să-i motivez foarte bine pe băieți. Am auzit și eu că la o casă de pariuri din Austria s-au pariat foarte mulți bani pe un egal. Chiar un 3-3! După acel meci, a fost pentru prima oară când m-am bucurat de un insucces al tatălui meu"

Emisiunea-eveniment cu Mircea și Răzvan Lucescu este LIVE pe Sport.ro, până la ora 21:00. Rămâi pe www.prosport.ro pentru mai multe reacții.

 

Publicat: 22 12. 2008, 19:27
Actualizat: 22 12. 2008, 20:41