„Premiul meu e ca o finală de Ligă,** decisă la 11 metri”
Duminică seara. la Dinamo – Craiova, Augustus Constantin a
parodiat fără să își dea seama cel mai nou și cel mai premiat film
românesc. „Eu când nu vreau să fluier, nu fluier”, a fost varianta
centralului vâlcean la faza la care trebuia să acorde un penalty
clar pentru Craiova. La mii de kilometri distanță, regizorul
reșițean Florin Șerban câștigase, în urmă cu o seară, cu „Eu când
vreau să fluier, fluier”, Marele Premiu al Juriului și premiul
„Alfred Bauer” la „Berlinală”.
Două evenimente ce au dominat lumea culturală și pe cea sportivă
la sfârșit de februarie. Aparent fără legătură între ele, deși în
tinerețe Florin Șerban, ajuns acum la 35 de ani, a fost fan al
Universității Craiova. „Acum nu îmi mai place fotbalul”, a spus
regizorul, afișând o răceală nedisimulată pentru un domeniu de
activitate care, în viziunea lui, captează prea multe energii, prea
multe investiții și pe seama căruia se face prea mult tam-tam.
Mesajul lui Șerban e clar și aruncă mănușa spre lumea
hipermediatizată a sportului: „Adevărații ambasadori ai României
acum suntem noi, cineaștii”.
Domnule Șerban, mai suportați o convorbire de două minute
pe teme de sport? Dumneavoastră fluierați când vreți și câștigați
premii internaționale, dar în România arbitrii nu fluieră când
trebuie și fotbalul pierde.
Nu m-ați nimerit cu arbitrii și cu fotbalul. Sunt rupt de
realitatea fotbalistică din România. Dacă mă întrebați dacă s-a
retras Hagi, trebuie să stau câteva momente să mă gândesc înainte
de a vă da răspunsul.
Nu vă place pur și simplu sau considerați că s-a creat o
prăpastie între cele două lumi? Cea culturală și cea a
sportului.
În niciun caz. Îmi place sportul. Dar mie îmi plac sporturile
individuale. Tenisul, mai ales. Nadal este un sportiv pe care îl
admir foarte mult. Pune foarte multă pasiune în ceea ce face.
Fiecare lovitură a sa are suflet. Și atletismul e un sport special.
Momentul în care atletul e singur cu el și depinde de bicepsul său,
de toți mușchii și de concentrarea sa, e foarte intens.
Dar creațiile dumÂneavoastră sunt rodul muncii în
echipă…
Așa este. Noi vorbeam de sport, însă și de ce îmi place mie în
sport. Numai un moment, să îmi pun telefonul la încărcat. În
cinematografie, rolul unei echipe e extrem de important, dar în
lumea sportivă mă simt atras de sporturile individuale.
Șerban
fluieră ofsaid la fotbal
Așadar, niciun contact cu fotbalul?
Minimal. Când eram mic, m-a luat tata la un meci CSM Reșița – FC
Argeș. Aveam cam 4 ani. Atunci am fost la stadion. În rest… Aaa,
am mai fost conectat la meciurile Craiovei din perioada de glorie,
când au ajuns până în semifinalele Cupei UEFA (foto mic). După asta
am pierdut orice legătură cu fotbalul.
Între sporturile de echipă din România și cinematografie
se mai poate face o paralelă. Audiența la reprezentațiile autohtone
este în scădere…
Asist și eu la ceea ce se întâmplă și, chiar dacă nu știu dacă o să
vă convină ce zic, sunt de părere că fotbalului i se acordă prea
multă atenție, în condițiile în care reușitele sunt minime. Ar
trebui să ne uităm la filmele noastre. Eu cred că acestea sunt
lucrurile care ne reprezintă acum în lume. Un „Palme d’Or” e ca și
cum am fi campioni mondiali, iar premiul meu de duminică e o finală
de Liga Campionilor. În care am ajuns la 11 metri.
Tot paralelă cu fotbalul… Atunci când se obțin mari
performanțe în sport, vorbim despre bucuria trăită la cald și
momentele când totul se așază, când este conștientizat succesul. În
cinematografie cum e?
Nu știu ce să zic. Parcă e mai bine acum, la rece, dar pentru mine
cel mai important a fost momentul proiecției. Cel mai important
este atunci, să vezi dacă și cum simți vibrațiile sălii. Felul cum
trăiesc spectatorii ceea ce văd. Acela e cel mai intens
punct.
Următorul
film, „El Rumano”, este povestea unui fost
luptător
„Eu când vreau să fluier, fluier” e un film făcut inclusiv
cu „actori” care nu se gândeau vreodată să
filmeze…
Da. Se pune accent pe asta și pe băieții din penitenciarul de la
Craiova, care au jucat în film pentru că jurnalistic „dă bine”. Are
impact! Dar să știți că e acoperită toată plaja. Sunt și actori
consacrați, cum e Mihai Constantin. Iar protagoniștii: unul e
absolvent de ATF și celălalt tocmai ce a intrat la ATF. Filmul ăsta
e un mix.
V-ați gândit să faceți un film inspirat din lumea
sportului?
Nu m-am gândit, dar următorul film are o oarecare legătură cu lumea
sportului.
Personajul principal este un killer care a fost luptător,
la fel ca și tatăl său. „El Rumano” pentru că acțiunea se petrece
în Spania?
Da, el trăiește în Spania și provocarea este să îl fac pe acest om,
ajuns în situația de a omorî pentru a trăi, să fie înțeles de
semeni.
Nu au fost tocmai două minute, dar, în orice caz, vă
mulțumesc și vă felicităm. Nu am știut să ne bucurăm ca la o finală
de Ligă, dar ne-am bucurat.
Mulțumesc și vă aștept în sală. Cea de cinematograf, să vedeți
filmul.