Presa după Nea Vanea!** Citește ultimul editorial al marelui Ioan Chirilă

Pe 21 noiembrie 1999, presa sportivă din România suferea o
pierdere grea și ireparabilă: Ioan Chirilă, cel mai important
reprezentant al breslei, părăsea această lume la 74 de ani. Nea
Vanea, patriarhul ziariștilor cu profil sportiv, lăsa în urmă 26 de
cărți, o vastă frescă în care sportul și campionii săi au primit
retușurile fine ale unui adevărat erudit.

Cărțile lui Chirilă au fascinat generații de tineri,
determinându-i pe mulți dintre aceștia să-i urmeze apoi pașii și să
intre în presa sportivă.

În
urmă a rămas nu numai o vastă operă literară, dar și un standard de
calitate, un reper fix într-o societate cu valori fluide. Ioan
Chirilă ne-a lăsat moștenire povestea Cupei Mondiale (a văzut pe
viu opt ediții, performanță greu de atins chiar și la nivel
mondial), a scris cu o forță sugestivă uriașă despre marii noștri
campioni, dar mai ales a creionat legenda fotbalului
românesc.

Porți spre trecut

În cărți-capodoperă precum „Finala se joacă astăzi”, „Glasul
roților de tren”, „Șepcile roșii”, „Și noi am fost pe Conte Verde”
sau „Un veac de fotbal românesc”, Nea Vanea a lăsat posterității o
comoară inestimabilă. Volumele maestrului au devenit niște porți
prin care pătrundem într-un trecut uimitor, pentru a afla povești
și mărturii ale celor mai mari fotbaliști români din perioada
interbelică, primii ani ai acestui sport în țara noastră, personaje
și întâmplări care nu sunt altceva decât un crâmpei din istoria
României.

Sportul nu o să mai fie în mileniul următor, pentru că am să dispar
și eu…
Ioan Chirilă, 19 noiembrie 1999

Ultimul editorial: 15
noiembrie 1999

Ghilotina

„Habemus papam” – s-ar fi auzit la federație în clipa următoare
alegerii lui Imi Ienei ca antrenor al echipei naționale.

Bineînțeles că această alegere n-a avut parte de fastul de la
Roma, Vaticanul fiind neîntrecut în materie, dar sunt convins că
FRF are mijloacele necesare pentru a sărbători această unanimitate
care a trezit dulci
amintiri în rândul celor câtorva candidați.

A fost un scenario interesant. S-a realizat și suspansul mult
așteptat mai mult de „chibiți” decât de cei care cunosc tehnicile
federale.

S-ar părea totuși că Ienei a căzut ca musca-n lapte, dar el a
fost desigur avizat, acolo, undeva, în culise, fie numai și dintr-o
elementară precauție. Surpriza a fost totuși foarte mare. Fusese
creditat cu ultima șansă înainte de alegere, așa cum se întâmplă
mai întodeauna în ținuturile non-transparenței, când totul e
secret, obicei moștenit, dacă vreți, de la Felix Dzerjinski, șeful
CEKA, adică al teribilei comisii extraordinare, despre care s-a
scris negru pe alb că „are pe conștiință 1.600.000 de morți”. Și
imediat după această informație urmează o alta, la fel de candidă:
„A scris proză și versuri”.

Dar să lăsăm toate astea și să revenim la „amicul Imi”. Acum doi
ani, la înscăunarea lui Pițurcă, Mircea Sandu, președinte, ca și
astăzi, a luat cuvântul înaintea celorlalți consultați și a spus:
„Eu l-aș fi preferat pe Lucescu”, dar… Și a urmat o tăcere pe
care cei prezenți au înregistrat-o… În locul lui Ienei,
mărturisesc că n-aș fi primit această ofrandă. Dar știți foarte
bine că în imperiul unanimității nu ai voie să refuzi.
Misiunea lui Ienei e oricum foarte grea, dacă nu imposibilă. În
primul rând, îi va fi greu să se bată în continuare pentru Hagi și
Gică Popescu, bineînțeles dacă va continua să se bată, acum când
maurul și-a făcut datoria și poate să plece.

În paranteză fie spus, cred că Hagi va fi succesorul lui Ienei
înainte de încheierea mandatului acestuia din urmă.

Dar
să lăsăm și asta. Eu îi urez succes lui Ienei, care nu a fost
niciodată un băiat lipsit de șansă. Îmi aduc aminte că, atunci când
a fost numit Teașcă antrenor la Steaua, generalii i-au întrebat pe
cei doi care urmau să lucreze cu „Piticul”. Constantin, primul
întrebat și care deținea postul de antrenor principal, a răspuns pe
loc: „Eu nu am ce învăța de la tovarășul Teașcă”. Din culise s-ar
fi auzit strigătul lui Ghiță Tristanda: „Muzica, muzica”.

În sfârșit…

Îi urez, cu multă sinceritate, să treacă peste inerentele
momente grele. Să uite înfrângerea Ungariei, pe care o conducea
atunci, în fața Islandei, chiar la Budapesta. Să nu se mai ducă la
Bistrița și chiar să nu mai joace cu Extensiv, care-i păstrează cea
mai recentă amintire.

Bineînțeles că Ienei știe să conducă o echipă. Dar în fotbal se
întâmplă atâtea. Iată, de pildă, după celebra finală de la Sevilla,
câștigată de frumoasa echipă a Stelei, el a fost înlocuit în
aceeași seară, chiar înainte de dineul festiv, de viitorul general
Iordănescu, un alt prieten al norocului.

Acum așteptăm tragerea la sorți pentru Mundial, pentru că aceea
este competiția care ne interesează cel mai mult. Campionatul
European este o treabă regională.

Ienei știe foarte bine că principalul lui obiectiv în lupta pe
care urmează să o ducă este vânzarea lui Adrian Mutu. Dacă ia un
ban frumos pentru FRF, și-a făcut pe jumătate datoria.

Ienei a avut asemenea succese, uneori ajutat de șansă și de
coincidențe. Îmi aduc aminte, la Bari, când echipa noastră juca
împotriva URSS, Lăcătuș avea o pasă neagră, Ienei urma să-l
înlocuiască, dar, din fericire pentru echipa României și pentru
Lăcătuș, acesta a marcat un gol splendid care a decis, de fapt,
soarta grupelor și nu numai.

Și acum să punem punct. Ienei are multe probleme pe cap. Îmi
pare bine că Lucescu a refuzat (sau s-a retras), îmi pare bine că
totul s-a întâmplat cum s-a întâmplat, pentru că odată și odată tot
o să recitim aceste rânduri.

Amintirea momentelor petrecute cu Nea Vanea e încă
vie pentru Lucescu senior

„Mi-a lăsat un gol în
suflet”

Chiar dacă Ioan Chirilă și-a părăsit bunul prieten, Mircea Lucescu
își aduce aminte de momentele petrecute împreună.

Ați avut o legătură specială, de prietenie, cu Ioan
Chirilă…
A fost cu totul special ca ziarist, dar și ca om. Am avut norocul
să-l cunosc îndeaproape, am trecut de bariera profesională și am
devenit prieteni buni. Aveam cercuri comune de amici și eram
aproape nedespărțiți.

Prin ce s-a detașat?
Prin multe trăsături frumoase. S-a detașat prin personalitatea sa,
prin modul boem de a vedea fotbalul și sportul, în general. Era de
un optimism extraordinar, iar când critica, o făcea într-un mod
frumos.

Cum l-ați caracteriza?
Simplu. A fost un artist în mijlocul unei activități sportive. Avea
o pregătire culturală deosebită. Cânta la vioară și la pian. Un om
extraordinar, iar dispariția sa mi-a lăsat un gol în suflet. Și
acum, când mă uit peste cărțile scrise de el, îmi aduc aminte cu
nostalgie de momentele frumoase petrecute împreună. Am pierdut un
om deosebit.

Care a fost rolul lui Nea Vanea în fotbalul
românesc?
A reușit să schimbe perspectiva asupra fotbalului, a schimbat
sportul. E greu, ca ziarist, să schimbi câte ceva în lumea
sportului, însă el a reușit.

Chirilă s-a detașat prin modul boem de a vedea fotbalul
și sportul
Mircea Lucescu, prieten al marelui ziarist