*Reporterii ProSport au vizitat redacția Sabah din Istanbul pentru un reportaj inedit despre metodele jurnaliștilor din Turcia, țara cu 50 de ziare și cu vânzări impresionante
*Alparaslan, unul dintre jurnaliștii de top de la Sabah, a explicat de ce presa din Istanbul se confruntă cu mari probleme de credibilitate
*Reporterii ProSport aleargă pe străzile din Istanbul și se uită din secundă în secundă la ceas:
– Am întârziat puțin! – Sau poate că aici, în Istanbul, asta înseamnă să ajungi la timp. Să vii mai târziu cu doar 10 minute…
Punctualitatea în Istanbul, mai ales pentru cei prea puțin familiarizați cu orașul, e o țintă imposibilă. „În medie, un locuitor din Istanbul petrece patru ore pe zi în trafic. Ai putea învăța o limbă străină cu patru ore pe zi”, apucă să spună înainte de a primi scuzele Alparaslan Akkuș, unul dintre redactorii șefi-adjuncți ai Sabah, cel mai important ziar din Turcia. Se scuză și el pentru că „mai devreme nu aveam timp deloc, era cea mai agitată perioadă a zilei” și apasă butonul liftului.
La Sabah, ziar de top din Turcia, scriu doar în news-room 100 de oameni. Ei scot la suprafață subiectele pentru cele 32 de pagini ale publicației. În spatele lor, mai sunt alți 200. Mult peste orice redacție a vreunui ziar din România. Alparaslan e responsabil de secțiunea știrilor internaționale și coordonează toate celelalte ziare sau reviste din străinătate – printre care și New York Times – pe care Sabah le traduce în turcă. „Asta este presa de calitate. O cunosc foarte bine și știu că suntem departe de ea. Ne lipsesc niște lucruri elementare, dar sunt un tip optimist de fel și cred că ne putem schimba”. Anticipează subiectul ce urma să fie deschis în scurt timp. Pentru că lipsa credibilității în mass-media turcă e un fapt de notorietate globală. Un scurt remember: la finalul lui iulie, înainte de Fenerbahce – Vaslui, în presa din Istanbul apărea un interviu cu Adrian Porumboiu, în care patronul moldovenilor anunța că îl cumpără pe Adi Mutu. Știrea a trezit mulți ziariști români din somn, toți luați prin surprindere de veste. Ar fi fost evenimentul anului, dacă patronul moldovenilor ar fi vorbit măcar cu vreun ziarist turc. „N‑am dat niciun interviu în presa din Turcia”, încerca să explice Porumboiu. Era oricum prea târziu pentru ziariștii români să își refacă somnul.
„Spun lucruri de parcă sunt la Roma”
Liftul se oprește la etajul 7. E doar unul dintre cele patru pe care le ocupă Sabah în clădirea de zece niveluri a trustului. „Aici sunt departamentele ce țin de economie, politică și așa mai departe. Sportul are un etaj separat, la fel online-ul și layout-ul”. Începi să realizezi forța ziarului pentru că, inevitabil, în minte faci comparații cu ceea ce ai văzut în țară. În redacția de la 7 e liniște. Nu aruncă nimeni cu lucruri, nu urlă nimeni. Liniște și atât. Ideea formată în cap înainte de a ajunge nu e deloc susținută de realitate. Te fixezi în dreptul geamului prin care poți vedea podul care face trecerea din Europa în Asia. Discuția despre credibilitatea jurnaliștilor turci își reia cursul: „N-aș putea să identific cea mai gravă situație de genul acesta”, continuă Alparaslan. E vizibil incomodat de subiect, dar nu dă semne că ar vrea să îl evite: „Știi, când se întâmplă lucrurile astea în mod regulat, e greu să scoți o situație anume în față”. Pentru a-i înțelege mai bine ideea, dă un exemplu din presa americană. New York Times, reputatul ziar din Statele Unite, primea informații false de la unul dintre angajați. Reporterul relata ca și când s-ar fi aflat într-o zonă de conflict, spune Alparaslan, dar în realitate acesta era acasă. Odată aflate activitățile reporterului, ziarul l-a concediat și și-a cerut scuze față de cititorii săi. „Când se întâmplă atât de rar, poți să spui că e o chestie importantă, care îți afectează credibilitatea”, spune jurnalistul turc. Paralela sa e una aproape exactă. Sau perfectă, conform standardelor turcești. În urmă cu zece ani, reporterul New York Times, Jayson Blair, a fost prins fabricând mai multe articole. Pe unele dintre ele doar le-a plagiat din ziare precum San Antonio Express-News. Oricum ar fi, comparația scoate în evidență diferențele uriașe dintre normalitatea din Turcia și cea din America.
„Sunt prea multe ziare aici!”
Treci printre calculatoare. Bărbați și femei, toți în jurul a 30 de ani, stau cu ochii lipiți de monitoare. Într-o sală de ședințe, alți patru bărbați se agită în jurul unor foi. Vârstele înaintate indică și funcțiile mari pe care le ocupă la Sabah. Salută discret, zâmbesc și își văd mai departe de treabă. „Uite… mă întrebați mai devreme câte ziare sunt în Istanbul. Prea multe, aș spune”, revine Alparaslan. Sunt 50 de publicații în cel mai important oraș al Turciei și, chiar dacă orașul are 17 milioane de locuitori și pare infinit, numărul e uriaș. „Singurele care contează cu adevărat sunt însă Sabah și Hurriyet. Sau invers, pentru că acestea două își împart supremația”. Cele două publicații majore vând, în medie, circa 400 de mii de exemplare pe zi. Există aici și un al treilea ziar, Zaman, care le depășește: „E o publicație religioasă și are circa un milion de cumpărători zilnic”, spune jurnalistul de la Sabah, care exclude publicația Zaman din elită, chiar dacă „un milion pe zi e un lucru uriaș chiar și pentru Turcia”.
Obligație, apoi motiv de mândrie
În urmă cu câțiva ani, jurnaliștii din Turcia erau obligați, atunci când realizau un interviu, să se fotografieze alături de persoana intervievată și să publice poza în ziar. „Pentru a dovedi că acel articol era real”, explică Alparaslan. Lucrul acesta nu a dispărut până acum, ci doar și-a modificat mesajul: „Dacă înainte era o chestie care dovedea că respectivul interviu este real, acum a devenit un motiv de mândrie. Să îți apară poza în ziar alături de o persoană importantă certifică faptul că ai relații, că poți ajunge la oameni la care alții nu au acces, cum ar fi un politician important sau o vedetă din fotbal”, continuă acesta. Rămâi cu privirea în dreptul geamului și observi șirul de mașini înțepenit pe podul ce traversează Bosforul. În orașul de 17 milioane de oameni, ziarele se luptă pentru a atrage atenția. Poate și de aceea e nevoie ca în fiecare zi să apară câte o știre care să fure ochii. Indiferent dacă e adevărată sau nu.
Cât timp a antrenat la Istanbul, Gică Hagi a acuzat deseori ziarele importante din Turcia că scriu neadevăruri despre el
„Să ni se taie mâinile cu care am scris împotriva lui Hagi”, aceasta a fost una din frazele celebre apărute în presa turcă
400 de mii de exemplare vinde zilnic cotidianul Sabah. Principalul său concurent este Hurriyet
17 milioane de locuitori are Istanbulul, cel mai populat oraș al Turciei
300 de jurnaliști lucrează în redacția publicației Sabah. Pe lângă ziar, aceștia se ocupă și de numeroasele reviste sau publicații străine pe care ziarul le traduce în limba turcă
„La noi, e posibil să vezi știrea «Messi vine la Galata!»”
Alparaslan Akkuș (foto), unul dintre jurnaliștii importanți de la Sabah, vorbește despre interesul fără sfârșit al turcilor pentru Gică Hagi și despre criza financiară
Ca om care urmărește cu atenție presa internațională, cum îți explici această tendință a turcilor de a exagera? Uite, aici oamenii relatează lucrurile un pic diferit. Ei sunt acasă și îți povestesc niște chestii de parcă ar fi la Roma. Și asta e valabil și pentru ziare.
Dar oamenii despre care se scriu lucruri fără acoperire cum reacționează? Nu reacționează. A devenit un lucru obișnuit să se întâmple asta. Da, te-ar putea da în judecată pe tine, ziaristul care a scris respectiva informație, dar procesul ar dura aproape trei ani. Și, după atâta timp, ce mai rezolvi?
Cât de important este sportul în presa din Turcia? Aici, la Sabah, este departamentul cel mai important. Pentru că toți oamenii vor să citească despre sport, despre fotbal în particular. Încercăm să alocăm un spațiu egal celor trei mari echipe din Istanbul, Galatasaray, Fenerbahce și Beșiktaș… Restul au parte de mai puțină atenție.
Care este perioada în care apar cele mai multe articole neverificate în presa de aici? Un exemplu ar fi momentul în care se fac transferuri la fotbal. Se întâmplă frecvent ca un jucător important…. Un exemplu este cel al transferului lui Adrian Mutu pe care presa din Turcia l-a anunțat vara trecută… Da, exact! Uite, să spunem de un jucător mare, Messi de exemplu. E posibil ca pe prima pagină a unui ziar să găsești titlu mare „Messi vine la Galatasaray!”. A doua zi, Messi va fi întrebat dacă știe ceva despre acest lucru și el va spune că nu a auzit despre acest transfer. Lucrurile astea îți afectează credibilitatea.
Cum este perceput Gică Hagi în presa din Turcia? Hagi e foarte iubit aici. Uite, acum Alex, de la Fenerbahce, este cel mai bun jucător din Turcia, toată lumea vorbește numai despre el. Ca notorietate, Hagi, în timpul său, a fost peste Alex. Toți puștii ieșeau pe stradă să joace fotbal și spuneau că vor să fie ca el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER