Președinte la 27 de ani
Cristian Bobar a fost cel care a contribuit, împreună cu
primarul Mihai Stepanescu și CL Reșița, la modernizarea stadionului
„Mircea Chivu”, prin dotarea cu scaune, și la sala de antrenament
de forță.
La cei 27 de ani ai săi, Bobar este președintele lui CSM Școlar
unde se pregătesc 300 de copii la Centrul de Copii și Juniori.
Echipa de seniori activează în Liga a III-a, în seria C5. Bobar a
devenit cel mai tânăr președinte de club din România, după ce a
preluat echipa la numai 25 de ani și acum este membru în Comitetul
Executiv al FRF.
Ajutor
consistent de la Chivu
După ce în noiembrie 2010 s-a inaugurat stadionul sintetic pe
teren redus, Reșița, cu sprijinul lui Cristi Chivu, are în proiect
construirea unui teren sintetic de dimensiuni mari pe terenul II de
antrenament. „Chivu este omul care, dacă promite ceva, se
ține de cuvânt! Nu o să-l bat toată ziua la cap cu problema asta.
Proiectul terenului sintetic sper să-l finalizăm în cursul anului
viitor. În momentul de față avem echipa de seniori în Liga a III-a
și activăm la toate campionatele de copii. Reșița trebuie să ajungă
unde-i este locul, de aceea așteptăm și căutăm investitori. Eu unul
dacă aș avea 1.000.000 de euro, jumătate i-aș investi în echipă.
Mai ales că echipa este susținută de Consiliul Local Reșița, deci
este garantată seriozitatea.”
„La inaugurarea bustului tatălui său, Cristi a rămas
impresionat de faptul că la CSM sunt 300 de copii și am considerat
că cel mai de folos este terenul sintetic. Niciodată nu o să cerem
bani de la Chivu, să nu se interpreteze, ci doar sprijin
logistic” Cristi Bobar, președinte CSM Școlar Reșița
Articol scris de Florin
Știube (Reșița)