Președintele UEFA vine la București să planteze copaci!
Aleksandr Ceferin va fi la București, cu două zile înainte de evenimentul tragerii la sorți a grupelor Euro 2020, eveniment care va fi pe 30 noiembrie la Romexpo. Printre invitații de marcă vor fi și Gianni Infantino, dar și președinții tuturor confederaților de fotbal din lume. De asemenea, a confirmat prezența la acest eveniment și premierul Ludovic Orban.
Iniţial s-a vehiculat că tragerea la sorţi va fi ţinută la Ateneul Român, însă în cele din urmă s-a optat pentru Romexpo. Capitala României a primit de la UEFA privilegiul de a organiza tragerea la sorţi a grupelor turneului final care va fi găzduit de 12 ţări. Bucureştiul va organiza patru meciuri de la Euro 2020: trei în grupe şi unul din optimile de finală, toate pe Arena Naţională.
Ceferin va participa în zilele precedente acestui eveniment la mai multe acțiuni în Capitală, printre care și plantarea a sute de copaci alături de președintele FRF, Răzvan Burleanu. În urmă cu 7 ani, Michel Platini, predecesorul lui Ceferin, a participat la inaugurarea unui parc în sectorul 2, alături de Mircea Sandu, președintele de atunci al FRF.
În situația în care România se va califica la Euro 2020 va disputa două meciuri din faza grupelor la București, pe Arena Națională. Tot în București, tricolorii vor avea și baza. Capitala este cuplată cu
Amsterdam, astfel că, în cazul în care România și Olanda obțin biletele la Euro 2020, vor face parte din aceeași grupă, mai precis din Grupa C.
”Portocala Mecanică” va juca două meciuri la Amsterdam, iar pentru partida directă se va trage la sorți între cele două stadioane, Arena Națională și ”Johan Cruyff”. În situația în care România nu ajunge la Euro 2020, o altă țară care nu are oraș organizator, precum Belgia, Franța sau Elveția, se va cupla cu Olanda.