Primul discurs din vestiar al lui Răzvan Lucescu
În țara cu milioane de antrenori, concursurile tip „Ce sfaturi i-ați da lui Răzvan Lucescu?“ sunt o „Cântare a României“, varianta fotbalistică. Toți cântă pe nas și după ureche, chiar și specialiști precum Cornel Dinu. „Procurorul“ i-a zis lui Lucescu ăl mic că naționala nu-i FC Brașov, deci iarna nu-i ca vara, și că trebuie să fie mai ofensiv. În aceste condiții, mai util ar fi să prezentăm cum ar putea suna primul discurs din vestiar al antrenorului naționalei. Banda, vă rog: „Bună ziua, doamnelor și domnilor, sunt Răzva… Ă‚ă, Adi, te rog, poți s-o conduci pe doamna afară, aici suntem între noi, băieții. Deci, domnilor, sunt noul vostru antrenor și… scuză-mă, Cristi, poți să-ți dai jos picioarele de pe masă? Ușor, Dumnezeule, te-ai accidentat rău? Mă rog, să continuăm. Tamaș, dragă, am fost politicos, am cântat cu tine «Cine-i antrenor în ianuarie, hai sus, hai sus, hai sus», hai noroc, lasă șampania acum, că suntem în mai. Deci, intenționez să trecem la un 4-4-2, cu joc mai direct pe poartă. Ce-i poarta? Bre, dacă glumim puțin, e cadrul ăla lemnos care, dacă e în careul nostru, ni se pare mare, iar dacă e în careul adversarilor, ni se pare foarte mic. Să ne concentrăm puțin. Marica, poate n-ai observat, îți sună toate cele patru telefoane. Aa, înțeleg, e Gina, vrei s-o pui pe jar după ce a pozat pentru Playboy. Domnilor, vă cer entuziasm, muncă și disciplină, dar, dacă mă gândesc mai bine, vă cer întâi să nu mai jucați table acolo în spate. Scuzați. Alo, Ionuț, aș avea nevoie și de câțiva jucători de la tineret. Câți? Să văd. Unu, doi… unsprezece.“
Â