Primul moment zero al fotbalului românesc!** Dinamo și Steaua, principalele perdante

Fotbalul românesc s-a născut, la fel ca și societatea noastră,
cu un defect genetic: cel al corupției. Jocurile de culise ne-au
privat de o competiție corectă. Interesant e însă că fotbalul
nostru reușește periodic să-și „reseteze” (i)moralitatea când
nivelul corupției atinge cote explozive. Astăzi, toată lumea
cunoaște drept „momentul zero al fotbalului românesc” episodul din
iarna lui 2003, când șefii de cluburi, împreună cu conducătorii
ligii, federației și politicienii, au stabilit într-o ședință să
renunțe la celebra „Cooperativă”. Fotbalul nostru a mai avut însă
un „moment zero” foarte asemănător ca efecte în 1953 – cu fix 50 de
ani înainte -, impus chiar de guvernul comunist.

Principalele perdante ale ședinței ținute în 12 mai 1953 de Secția
Propagandă și Agitație a Partidului Muncitoresc Român au fost
Dinamo și Steaua. Chiar dacă abuzurile n-au încetat nici după
această dată, efectul revenirii la o competiție relativ normală s-a
simțit, trei dintre următoarele cinci titluri fiind câștigate de
alte formații decât cele militare.

Motivul:
aversiunea populației față de grupările
militare

Nu există date clare despre tabăra care a provocat primul
„moment zero” din istoria fotbalului românesc. Formal, se pare că
echipele muncitorești au ridicat problema, nemulțumite de jaful pe
care îl practicau grupările militare. Sunt indicii însă că la baza
deciziei radicale a guvernanților a stat tocmai reacția de repulsie
a populației față de brutalitatea cu care acționau CCA (viitoare
Steaua) și Dinamo.

Pe parcursul ședinței, participanții au recunoscut impactul
negativ produs de abuzuri. Constatarea jucătorilor militari, care
se plângeau că, indiferent unde se duc, sunt întâmpinați cu
ostilitate, este relevantă. Guvernanții sesizau lipsa de
popularitate a echipelor militare, care se răsfrângea asupra
regimului. Corneliu Mănescu, conducător la CCA, numește cauzele cu
o surprinzătoare sinceritate: racolajul comis de CCA și Dinamo, dar
mai ales faptul că „ministerele au scăpat cluburile din
mână”!

„Nu se vede o preocupare pentru privirea fotbalului de pe
tribuna de stat. Aceasta aduce daune extrem de mari intereselor
sportului nostru, deci intereselor partidului”
Manole Bodnăraș, șeful sportului românesc în 1953, concluzionând că
rivalitatea Steaua-Dinamo dăunează comunismului

„Arbitrii sunt terorizați de ofițerii de la CCA și Dinamo.
Ofițerii stau pe marginea terenului și îi înjură pe arbitri ca la
ușa cortului. Arbitrii se tem să mai arbitreze jocuri ale echipelor
militare și refuză să mai facă această muncă”
Manole Bodnăraș, șeful sportului românesc în 1953

Șefii
comuniști care stabileau soarta
sportului

Printre participanții
la ședința Secției Propagandă și Agitație din 12 mai
1953:

Nicolae
Ceaușescu – ministru adjunct al forțelor
armate, responsabil de CCA
Corneliu Mănescu – șef
al Diviziei Politice Superioare a Armatei, comandant al
CCA
Ion Balaș –
politruc, responsabil cu echipa Dinamo
Manole Bodnăraș – agent
sovietic, președintele Comitetului pentru Cultură Fizică și
Sport
Alexandru Bârlădeanu –
agent sovietic, ministrul Comerțului Exterior
Miron Constantinescu –
secretar al Comitetului Central și președinte al Comisiei de Stat a
Planificării
Dumitru
Petrescu-Grivița – agent sovietic, la acea dată ministru de
Finanțe
Ion Vințe – agent
sovietic pe numele real Janos Vincze, adjunct al ministrului
Afacerilor Interne, comandant al trupelor de Securitate
Leonte Răutu – agent
sovietic pe numele real Lev Oigenstein, șef al Directiei
Propagandei și Culturii a Comitetului Central