Primul suspect în cazul românului ucis în Londra: a primit 11 ani de închisoare în trecut, iar tatăl său e închis pe viață pentru acuzații de terorism

Poliția engleză investighează cazul în care Tudor Simionov a fost ucis în dimineața zilei de 1 ianuarie 2019, iar joi a arestat un bărbat de 26 de ani pe nume Imran Mostafa Kamel. Acesta urmează să fie judecat pentru deținerea de arme cu scopul de a crea panică, iar bărbatul e suspectat și de moartea românului.

Conform Daily Mail, Imran Kamel este omul reținut după ce românul care lucra în clubul londonez a fost ucis. Kamel a fost adus în fața unui judecător azi într-un caz în care e acuzat de posesie ilegală de arme, dar rămâne un suspect și în privința morții lui Tudor Simionov.

Imran Mostafa Kamel a mai fost arestat în 2012, fiind găsit vinovat pentru jaf armat, după ce a spart un magazin de bijuterii alături de alte persoane. A primit 11 ani de închisoare, dar a fost eliberat în 2017.

Bărbatul arestat azi e fiul lui Abu Hamza, un cleric egiptean în vârstă de 60 de ani condamnat la închisoare pe viață pentru acuzații de terorism.

Tudor a fost înjunghiat în piept de niște indivizi fără inimă, chiar la intrarea clădirii Mayfair din Londra, unde avea loc o petrecere privată. S-a luptat, potrivit înregistrărilor cu telefonul oferite de martori Poliției, cu nouă agresori înainte de a fi ucis.

Presa britanică l-a identificat încă din primele ore pe Tudor Simionov, în vârstă de 33 de ani, un român plecat de curând în Regat, „în căutarea unei vieți mai bune”, după cum scrie The Sun.

Pentru canotajul românesc însă, numele Simionov este unul cu greutate. ProSport a aflat cine era Tudor Simionov și de ce plecase, cu adevărat, în Regat.

 

Publicat: 03 01. 2019, 17:54
Actualizat: 03 01. 2019, 20:34