Probleme pentru Federația Română de Box. Hidroelectrica cere restituirea sponsorizării din „Gala Bute”, dacă forul condus de Doroftei nu poate justifica banii. Despre ce sumă este vorba
Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, spune că scopul chemării în judecată a Federației de Box este ca aceasta să prezinte documentele contabile din care să reiasă destinația sponsorizării de 600.000 de lei pentru „Gala Bute”, iar în caz contrar să fie obligată să restituie banii.
Remus Borza a declarat pentru MEDIAFAX că în 7 iunie 2011, cu o lunăƒ înainte de Gala Bute, care a avut loc în 9 iulie 2011, a fost încheiat un contract între Hidroelectrica șŸi Federația Românăƒ de Box (FRB), în baza căƒruia Hidroelectrica a sponsorizat acest eveniment, Gala Bute, cu suma de 600.000 de lei.
Conform contractului, 300.000 de lei se plăƒteau la data semnăƒrii contractului, iar restul sumei la momentul justificăƒrii cu facturi, cu documente contabile, căƒ aceșŸti bani au fost cheltuiți exclusiv pentru Gala Bute.
„DeșŸi nu au prezentat documente justificative, Hidroelectrica le-a dat toți banii. Apoi a venit Curtea de Conturi în control, ne-a pus în vedere o serie de măƒsuri pe care săƒ le luăƒm. Am chemat astfel în instanțăƒ Federația Românăƒ de Box, care are obligatia sa prezinte documentele contabil fiscale din care sa rezulte ca s-a respectat destinatina sponsorizarii. ÎÂŽn subsidiar, dacăƒ nu prezintăƒ documente, săƒ fie obligați săƒ restituie sponsorizarea de 600.000 lei cu penalităƒți de întârziere”, a explicat Remus Borza.
MEDIAFAX relata că SC Hidroelectrica SA a dat în judecată Federația Română de Box, cerând returnarea sumei de 600.000 de lei (aproximativ 135.000 de euro) plătită federației cu titlu de sponsorizare în 2011, pentru organizarea „Galei Bute” la București.
Societatea cu capital majoritar de stat, aflată în acest moment în insolvență, încearcă, prin dosarul 34163/3/2015 înregistrat la Tribunalul București, recuperarea sumei de 600.000 de lei, actualizată cu indicele inflației. De asemenea, Hidroelectrica cere instanței să dispună plata dobânzilor legale aferente.
Conform unui document obținut de MEDIAFAX, Federația Română de Box, condusă în acea perioadă de Rudel Obreja, nu a justificat prin acte financiar-fiscale că suma, virată în anul 2011, în trei tranșe, a fost cheltuită potrivit clauzelor din contractul de sponsorizare încheiat la 7 iunie 2011, ceea ce a creat un prejudiciu societății Hidroelectrica.
Ordinele de plată a sumei de 600.000 de lei au fost înregistrate în evidența contabilă a Hidroelectrica, banii fiind scăzuți din impozitul pe profit datorat pentru anul 2011.
În dosarul „Gala Bute” au fost trimiși în judecată, în 21 aprilie, Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu și Dragoș Botoroagă.
Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost acuzat de procurori că ar fi determinat reprezentanții a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu peste 1,7 milioane lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja.
„În calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentanții a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Nuclearelectrica SA, SNTGN Transgaz SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA, SNGN Romgaz SA, Oil Terminal SA, IAR Ghimbav SA și Societatea Națională a Apelor Minerale SA) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaționale de box profesionist organizată la București la data de 09.07.2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute”, preciza DNA.
Ion Ariton declara că sponsorizările făcute de companii de stat către Federația Română de Box, pentru Gala Bute, au fost trecute prin consiliile de administrație și nu s-au făcut la cererea lui.
Alina Oprea, economic@mediafax.ro