Fostul tehnician a câștigat titlul cu Dinamo în 1992 fără a pierde vreun meci
Landsmeer, un sătuc de nici 500 de locuitori aflat la 10 kilometri de Amsterdam, pare locul ideal în care să te retragi la bătrânețe. După o carieră care l-a plimbat prin toată lumea, Rinus Israel, fostul fundaș de fier al celei mai bune naționale a Olandei din toate timpurile, a ales liniștea vieții rurale într-un loc în care nimeni nu pare să aibă vreo grijă. La 71 de ani, omul care după Revoluție a devenit primul antrenor străin al lui Dinamo, merge pe bicicletă în fiecare zi și își umple timpul urmărind antrenamentele nepotului său, care joacă la o echipă de amatori. „Mai merg din când în când la meciurile lui Feyenoord, dar atât”, spune zâmbind acesta.
Rinus a fost director tehnic la Dinamo în sezonul 1991-1992, când a și luat titlul cu formația din „Ștefan cel Mare”. În tandem cu Florin Halagian și cu Vasile Ianul președinte, olandezul a condus Dinamo spre titlu fără a pierde nici măcar un meci. Acel sezon a fost unul de excepție pentru Dinamo, care a avut cele mai multe victorii (21), cele mai multe goluri marcate (76), cele mai puține goluri primite (23) și a terminat campionatul la o diferență de șapte puncte față de Steaua, în condițiile în care atunci se dădeau două puncte la victorie! Discuția cu jurnaliștii începe, firesc, cu naționala Olandei, pentru care Rinus Israel a jucat în 34 de meciuri.
Domnule Israel, se ridică actuala națională a Olandei la nivelul celor de dinaintea ei? Eu cred că este mult mai slabă. Și nu sunt subiectiv, chiar dacă eu am jucat în echipa considerată a fi cea mai bună din istorie. Actuala generație e una tânără, care are timp să crească. Dar nu știu dacă are aceeași calitate. E prea devreme să ne pronunțăm dacă jucătorii vor fi capabili sau nu să facă ceva remarcabil la Campionatul Mondial. Același lucru îl remarca și antrenorul României, Victor Pițurcă. El spunea că echipa Olandei de acum șase ani era una mult mai valoroasă, dar că aceasta de acum are timp să crească… Depinde. Uite, am tot respectul pentru România și Ungaria, dar ele nu fac parte din elita fotbalului european. E ușor pentru Olanda să se califice dintr-o grupă cu cele două, iar rezultatele nu sunt foarte elocvente…
Deci nu contează foarte mult că Olanda a marcat de patru ori la București și tot de patru ori la Budapesta? Pe mine m-a surprins scorul din meciul tur cu România, sincer să fiu. Pentru că, înainte de acea deplasare, Olanda a jucat cu Turcia și a avut foarte mult noroc. S-a chinuit foarte mult în acea partidă și nu mă așteptam ca la București să bată atât de lejer.
Olanda va termina grupa, mai mult ca sigur, pe primul loc. Cine credeți că va ocupa locul doi? Eu cred că România are cele mai mari șanse. Asta deși, valoric vorbind, Turcia are o echipă cu jucători de o calitate superioară. Dar ei au pierdut deja foarte multe meciuri și e prea târziu să mai revină în lupta pentru calificare.
„Dinamo avea o echipă bună atunci!”
Schimbând subiectul: cum ați ajuns să deveniți antrenorul lui Dinamo în 1991? Simplu, nu aveam contract! (râde) Am fost sunat de Leo Beenhakker, care atunci era antrenorul naționalei Olandei, și el m-a întrebat dacă sunt interesat să merg în România, la Dinamo, deoarece oamenii de acolo erau în căutări pentru un nou antrenor. «Sigur că sunt», i-am zis și am fost mulțumit de alegerea mea. Dinamo avea un lot bun în acea vreme… Munteanu, Mihali, Selymes, atacantul acela albanez foarte bun…
Sulejman Demollari. Bun, bun! Eu nu știam mare lucru despre fotbalul românesc în acea perioadă. Știam de Hagi și cam atât.
Cum a fost primul contact cu fotbalul românesc și care au fost lucrurile care v-au surprins? Eu veneam dintr-o cultură fotbalistică diferită. Să îți dau un exemplu: un antrenament la Dinamo pe vremea aceea ținea în jur de două ore. La mine, o ședință de pregătire dura maximum o oră și un sfert. Dar era mult, mult mai intensă. Lucrurile pe care le-am învățat în Olanda am încercat să le aplic și în România.
Și jucătorii cum au reacționat? În acea perioadă, întreaga societate trecea printr-o schimbare. Regimul comunist abia căzuse și românii începeau să se adapteze la democrație. Iar fotbaliștii fuseseră obișnuiți cu acei antrenori duri din sistemul comunist. Le-am arătat că se poate și altÂfel și au acceptat ușor schimbarea. Practic, a trebuit să schimb mentalitatea lor.
„Românii nu aveau multe motive să fie fericiți atunci”
Având în vedere că în acel sezon Dinamo a câștigat campionatul fără înfrângere, se poate spune că ați reușit… Noi aveam și cel mai bun lot din România. Steaua, rivala noastră, era mult mai slabă atunci. Am jucat cu ei în finalul sezonului, când eram deja campioni și meciul nu mai avea nicio miză, și tot am făcut egal.
Ați mai ținut legătura cu cineva din România? Nu! Și nici n-am mai fost în țara voastră după ce am terminat treaba la Dinamo. Dar aș mai fi rămas și după acel an petrecut ca director tehnic. Doar că Dinamo nu mi-a oferit o prelungire a contractului decât după ce le-am spus oamenilor de acolo că am acceptat un post în staff‑ul naționalei Olandei. «Ahhh, nu contează că ai semnat», mi-au spus ei, dar eram deja hotărât să plec. Ar fi avut timp până atunci, mai ales că eram campioni.
Cum v-ați înțeles cu oamenii care conduceau clubulul? Pentru că asta a fost și a rămas o mare problemă a fotbalului românesc. Ianul era președintele clubului, îmi amintesc. Dar nu aveam o relație prea apropiată. Eu eram doar interesant de antrenamente, de meciuri, nu de altceva. Țin minte un lucru, și anume că actualul patron de la Steaua, Becali parcă îi spune, era prieten cu Ministrul Sportului de atunci. Parcă așa știu…
Vasile Ianul a decedat recent… Nu știam… Îmi pare rău!
Ați avut habar de meciuri aranjate în România? Nu! Modul în care am fost crescut ca jucător îmi interzice să fiu implicat în astfel de lucruri. Dar nu am știut de așa ceva cât timp am fost la Dinamo.
Care este cea mai frumoasă amintire a dumneavoastră legată de perioada petrecută în România? (zâmbește) Petrecerea de după câștigarea campionatului. Acolo i-am văzut pe jucătorii români cum dansează, cum zâmbesc. Pentru mine a fost o imagine frumoasă, pentru că oamenii din România nu aveau pe vremea aceea prea mult motive să zâmbească.
Ați mai avut și o altă experiență legată de o echipă românească… (pune mâna la ochi) E cea mai neagră amintire a carierei mele eliminarea în fața celor de la UTA. Feyenoord era campioana Europei, câștigasem cu câteva luni înainte și Cupa Intercontinentală, deci eram cei mai buni din lume, și ne-a eliminat o echipă din România în primul tur! Nu ne venea să credem așa ceva. Vă spun, cea mai urâtă amintire asta e! Și eu știu cum e să pierzi o finală de Campionat Mondial… în 1974, când Olanda a jucat cel mai frumos fotbal din lume.
Rinus a fost un profesionist desăvârșit. A știut mereu ce să le spună jucătorilor și a făcut treabă bună. Cel mai mult i-au plăcut fundașii puternici, care nu puteau fi depășiți ușor Florin Halagian, antrenor Dinamo 1991-1994
Era un antrenor foarte bun. A adus cu el, la Dinamo, în primul rând disciplina. Făcea o pregătire fizică și tactică mult mai bună decât ceea ce știam noi până atunci Tibor Selymes, fost fundaș Dinamo
Noi, olandezii, suntem foarte preocupați de creșterea tinerilor. Încă de la 6-7 ani le oferim cele mai bune condiții de pregătire. Iar la nivelul echipelor mari lucrurile sunt perfect gândite Rinus Israel, fost internațional olandez
Marinus David ISRAEL Născut: 19.03.1942 (Amsterdam) A jucat ca fundaș 1962-1966: DWS Amsterdam 88 meciuri / 1 gol 1966-1974: Feyenoord 219/21 1974-1975: Excelsior Rotterdam 32/2 1975-1982: PEC Zwolle 198/16 În echipa națională a Olandei a strâns 47 jocuri și 3 goluri între 1964 și 1974 Ca tehnician s-a ocupat de: PEC Zwolle (1982-1984), FC den Bosch (1984-1986, 1989-1990), Feyenoord (1986‑1988), PAOK Salonic (1988-1989), Dinamo (1991‑1992), naționala U21 a Olandei (1992-1997), naționala Ghanei (1997-1998), Al‑Jazira (1998-1999), Al-Shabab (1999-2000), Al-Wahda (2000-2001), ADO den Haag (2001-2003) și VV Young Boys (2010-2012). Între 2006 și 2010 a fost scouter la Feyenoord Statistică: Răzvan Toma
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER