Presa mondială a preluat declarațiile lui Ilie Năstase publicate de ProSport, sub semnătura Cezarei Paraschiv, după ce organizatorii de la Wimbledon au anunțat că primului lider din istoria tenisului mondial i se va interzice accesul la turneu. Nasty, dublu finalist la turneul britanic, nu va fi invitat să stea în Loja Regală și nici nu va fi primit în arenă, pentru a asista la meciuri.
Agenția de presă Reuters a preluat declarațiile publicate de ProSport, cuvintele lui Ilie Năstase răspândindu-se astfel cu viteză în întreaga lume. Al treilea turneu de Grand Slam, Wimbledon, are loc în perioada 3-16 iulie. Cele mai bune performanțe la All England Club ale fostului lider mondial au fost atinse în anii 1972 și 1976 – finale pierdute în fața lui Stan Smith, respectiv Bjorn Borg. În 1973, Nasty a cucerit pe iarba londoneză titlul la dublu, alături de americanul Jimmy Connors.
BBC a preluat imediat declarația lui Ilie Năstase, continuând subiectul „fierbinte” acoperit pe larg de presa britanică după incidentele de la Mamaia, din Fed Cup.
Declarațiile publicate de ProSport au ajuns și în presa franceză. Joi dimineață, la ora 9:25, celebrul cotidian „L’Equipe” a publicat un material cu titlul „Alungat din loja regală de la Wimbledon, Ilie Năstase reclamă > organizatorilor” și își încheie articolul cu o referință directă la articolul ProSport publicat miercuri după-amiază, la ora 16:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER