ProSport, Lucescu, Zenga și Dragomir cer o competiție rezervată viitorului!** „Reînființați campionatul de tineret!”

Redactor:
Dan Filoti
ProSport, Lucescu, Zenga și Dragomir cer o competiție rezervată viitorului!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cele mai simple soluții sunt ascunse în spatele celor mai
complicate scenarii, al polemicilor îndelungi și al discursurilor
formale. De ani întregi, dacă vrei să „te scoți” într-o dezbatere
televizată sau nu, ridici afectat problema tinerilor, a juniorilor,
a condițiilor precare și a posturii delicate în care sunt puși din
ce în ce mai puținii antrenori de la copii. Oriunde ai fi, se face
liniște, se dă aprobator din cap, se ridică din umeri, după care
toți ne revenim din momentul de reculegere și începem: Gigi,
Cristi, ofsaid, blat, convocare, dezastru, isterie. De la ultimul
jurnalist până la primul conducător. E o temă ambiguă și generală
la fel ca „încălzirea globală” și soarta „balenelor orca”. Pe toată
lumea interesează, dar nimeni nu face nimic.

9
străini pentru fiecare club este media
îngrijorător de mare a străinilor din Liga I. În 2003, anul
desființării campionatului de tineret, un stranier la fiecare club
era media din fotbalul românesc

11
țări din Europa, printre care Spania, Italia, Germania, Anglia și
Franța, au sub diverse forme de organizare competiții în care
echipele de prima ligă sunt obligate să își înscrie formații de
tineret. În Anglia, Scoția, Ucraina și Rusia există campionat de
tineret-rezerve

33 de
ediții ale Campionatului de tineret s-au defășurat între 1955 și
2003. Steaua a cucerit cele mai multe titluri, șapte

Nu e adevărat că eu am cerut desființarea acestui
campionat de tineret. Din contră, aș vrea să se
reînființeze

Jean Pădureanu


Vedeta Alibec

În Gazzeta dello Sport de acum două săptămâni, în pagina a
patra, e un material destul de important ca pondere în care se
relatează despre „al doilea derby ca importanță al Nordului”, Inter
– Milan „primavera”. În tribune, spectatori de ordinul miilor,
printre ei Galliani, Leonardo și multe alte personalități.
Întâmplător, acel meci a fost decis de românul Denis Alibec (foto,
în alb), dar importanța care se acordă partidelor de la acest nivel
spune totul. În prezent, în Italia sunt la ora aceasta nu mai puțin
de 12 tineri fotbaliști români la cluburi din Serie A sau Serie
B.

Zenga: „De ce ați desființat
tineretul?”

În urmă cu câteva zile am purtat o discuție cu Walter Zenga (foto)
despre situația actuală din fotbal, de la Steaua și de la Dinamo.
Dialogul s-a materializat
într-un interviu apărut luni. Lucru mai rar întâlnit în fotbalul
nostru, interlocutorul a sunat înapoi să spună că din punctul lui
de vedere a ieșit OK, să afle impresii, să comenteze reacții.
„Auzi, Dan, da’ știi ce nu pot înțelege eu? De ce nu scrieți voi
mai mult despre necesitatea reînființării campionatului de tineret.
Chiar e important. În toate țările unde am antrenat eu, în afară de
România, era această competiție. Aici se formau fotbaliști. Criza
în care suntem (n.r.- persoana a doua plural e corectă și asumată
de italian), chiar și la nivel de echipe naționale, se datorează
inclusiv desființării la începutul lui 2003 a tineretului”. Deși nu
l-am folosit ca și contraargument, Walter a desființat din fașă
ideea satelitului. „Știu eu când eram la Dinamo. Țălnar îmi cerea
mereu jucători cu experiență de la prima echipă. «Da’ bagă tineri,
să crească», ziceam mereu”.

Trebuie făcut urgent ceva cu tinerii fotbaliști din
România

Walter Zenga

Tineretul și ăia
mari

E corect ce zice Zenga. Și el nu știe cum era înainte și chiar și
după ’89, când mergeai la stadion. Plecai cu trei ore înainte să
înceapă meciul. „Mergem să vedem și tineretul, nu?”, era o
întrebare ce se punea des între microbiști și care era cam
retorică. Se umplea stadionul de prin repriza a doua… Te uitai la
meci, uneori chiar se juca palpitant, și cam cu un sfert de oră
înainte să termine tineretul fixai gura tunelului dinspre vestiare
să îi vezi pe „ăia mari” cum ies la încălzire. De atunci chiar că
nu te mai uitai decât cu coada ochiului la tineret. Oricum, și
pentru spectator era un joc de a descoperi
viitoarea vedetă printre cei de la tineret-speranțe, ulterior
tineret-rezerve și în prezent tineret-nimic.

Dragomir: „M-am opus în Comitetul
Federal!”

Campionatul de tineret a fost desființat la începutul anilor 2000,
mai exact după sezonul 2002-2003. Ideea de patron, finanțator,
investitor se consolida teribil. Era o perioadă de tranziție, se
vorbea încă despre Cooperativă, dar și despre „momentul zero”. Și
atunci, ca și acum, se urmărea câștigul imediat și profitul cu
orice preț. Un „trăiește clipa” inconștient. Decizia de a se
desființa campionatul de tineret a fost luată într-un Comitet
Executiv în 2003. Povestește Dragomir, susține el, unul dintre
contestatarii măsurii de atunci: „Eu unul m-am opus în Comitetul
ăla Federal. Dacă nu mă înșel, cu mine au mai fost doar Craiova,
Poli AEK și Dinamo. Restul zicea că sunt cheltuieli prea mari și
inutile. Le-am zis că rămânem fără viitor”, povestește unul dintre
cei mai abili oameni din fotbalul românesc, recunoscut pentru
capacitatea de a cădea numai în picioare. Simte momentul și
continuă discursul înainte de a fi acuzat că este părtaș la tot ce
se întâmplă rău în fotbal atâta timp cât are putere de a decide:
„Vă spun eu, tată, dacă nu am fi fost noi, câțiva oameni cărora ne
pasă, s-ar fi dus tot fotbalul, ce fotbalul, tot sportul de râpă. E
bătaie de joc ce fac guvernanții ăștia. Ungurii au 56 de centre
pentru copii construite de autorități, noi – niciunul. Stai să vezi
cum o să ne bată în câțiva ani. Anul ăsta, ungurii au ajuns în
semifinalele Mondialului sub 20 de ani”. Discurs politic corect și
greu de atacat. Dar problema campionatului de tineret? „Am pus-o pe
tapet și primăvara asta. Să treacă și criza asta și îl reînființăm.
Trebuie să facem ceva”.

21
de tineri fotbaliști au plecat din țară și sunt
legitimați în Anglia, Italia, Portugalia, Spania, Elveția și
Ungaria

200 de
mii de euro ar fi bugetul necesar pentru susținerea echipei de
tineret de către o echipă din Liga I

6 ani
a fost suspendat campionatul de tineret imediat după Revoluție,
între 1991 și 1997. A fost reluat până în 2003, când Comitetul
Executiv a luat decizia, la propunerea lui Jean Pădureanu, să fie
desființat

60
de mii de juniori sunt legitimați la AJF-urile
afiliate la FRF. Alți aproximativ 10.000 sunt doar în evidențele
AJF-urilor

Nu avem un sistem, nu avem nimic. Juniorii noștri
învață abia la 20 de ani să facă o preluare și nici în viitor
lucrurile nu arată mai bine

Miodrag Belodedici

Craiova a propus reluarea
campionatului

În aprilie anul acesta, pe masa de lucru a conducătorilor din
fotbalul românesc a ajuns un proiect intitulat „Primăvara”. Craiova
a propus reînființarea acestui campionat. Inițiativa lui Mititelu a
fost susținută și de Urziceni. „Știu pe propria piele, ca să zic
așa, ce înseamnă campionatul ăsta de tineret. Am jucat doi ani la
Galați și mă simțeam cel mai bun fotbalist când intram să joc în
deschidere. I-am avut ca adversari pe Sabău, chiar și pe Dan
Petrescu. Îmi amintesc și acum că erau prime de 200 de lei, dar ce
ne mai bucuram pentru banii ăia”, e nostalgic unul dintre cei mai
de succes manageri din fotbalul românesc, MM Stoica. „N-au mai vrut
Jean Pădureanu și alți conducători cu o gândire asemănătoare”, a
rememorat conducătorul singurei echipe românești din Liga
Campionilor.
„Noi și Craiova am vrut să reînființăm competiția. Nu sunt bani, ni
s-a spus. OK. Atunci hai să îl facem pe zone, să eliminăm
deplasările lungi. Am mers la federație și acolo ni s-a spus sec:
«Organizați-l! Unirea vrea, dar nu prea avem cu cine». Am spus, mai
e Craiova și parcă CFR Cluj”. Întâmplător sau nu, ultimele
campioane văd lucrurile la fel.

Mircea Sandu e vinovat pentru că nu avem campionat
de tineret

Adrian Mititelu


Lucescu: „Ar fi numai beneficii”

Mircea Lucescu este recunoscut ca unul dintre antrenorii care de-a
lungul carierei au pus accent pe descoperirea fotbaliștilor și au
încurajat mereu tinerii. „Avem nevoie de o astfel de competiție. Mă
uit și acum în Ucraina. Tineretul lui Șahtior merge mii de
kilometri cu autocarul să joace, la noi distanțele ar fi mai mici.
E important pentru tinerii fotbaliști să simtă ideea asta de
performanță, de competiție. Să crească astfel. E bine și social, și
fotbalistic. Din toate punctele de vedere. Sunt numai beneficii,
iar lipsa banilor este o explicație puerilă azi, când fotbalul a
luat amploarea pe care a luat-o”, spune cel mai în vogă antrenor
român. „Eu, când eram la Rapid, nu concepeam ca miercurea sau
marțea să nu am șase-șapte jucători de la tineret la antrenamentul
echipei mari. Îi stimulam și pe ei, dar le arătam și veteranilor că
trebuie să tragă tare, că vine concurența. Nu o dată lăsam jucători
de la echipa mare să vină cu autocarul, pentru a lua în avion
fotbaliști de la tineret care se remarcaseră. Era o emulație, iar
eu eram în permanent contact cu antrenorul de la tineret. Așa a
fost posibil să apară un Raț, Ghioane, Mărgăritescu, Tibi Bălan,
Daniel Niculae și mulți, mulți alții”.

Sincer, nu știam când s-a desființat campionatul de
tineret, dar cred că el trebuie reluat cât mai repede. Este unul
din motivele pentru care nu avem arie de selecție
acum

Mircea Lucescu

Nu știm de capul
nostru!

Demersul ProSport de a afla câte cluburi de juniori și Școli de
fotbal particulare sunt în România a fost sortit eșecului. Timp de
două zile, reporterii noștri au fost plimbați ca în Caragiale de la
competiții la antrenori și invers. 51 ar fi numărul cluburilor de
juniori afiliate la FRF, „ar mai fi niște școli particulare, dar
trebuie să sunați în județe, noi nu le avem centralizate”, a sunat
răspunsul incredibil venit de la Casa Fotbalului. Dar câți juniori
sunt legitimați acum în România? „Asta chiar e greu de spus,
domnule…”. Știm noi că are Gică Popescu școală la Craiova, mai
știm de Academia lui Hagi sau de copiii din Pitești ai regretatului
Dobrin. Mai e la Bușteni, că de acolo a plecat regretatul Dossey
când cu accidentul, se mai vorbea de ceva la Nucet și ne-am oprit.
La întâmplare și după ureche. A, și mai este antrenorul Mărculescu
de la CSS 1 (să trăiți, dom’ profesor – mi-a fost antrenor la
copii), care se tot agită, dar degeaba. Piramida fotbalului
românesc nu e deloc una… De fapt, nu e și punct. Măcar de s-ar
construi ceva de acum încolo. Un prim pas ar putea fi, vorba lui
Lucescu, Dragomir, MM Stoica și Zenga, „reînființarea campionatului
de tineret!”.

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Româncă întoarsă din străinătate, şocată de preţul unui cozonac sau al hârtiei igienice:
Româncă întoarsă din străinătate, şocată de preţul unui cozonac sau al hârtiei igienice: "Am văzut abia acum ce înseamnă"
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×