ProSport și Nike fac prezența la „Ora de ProSport”!

Liceenii din București au, începând de joi, 11 noiembrie, o nouă
materie în programa școlară: „Ora de ProSport”.

ProSport, cu sprijinul Nike și susținut de ProFM, continuă
proiectul început în urmă cu un an și face uitate televizorul,
jocurile pe calculator sau telefoanele mobile. Și în acest an, timp
de 4 săptămani, facem prezența pe terenurile de sport ale liceelor
din București – I.L. Caragiale (11 noiembrie), Gh. Lazăr (17
noiembrie), J. Monnet (24 noiembrie) și Sf. Sava (30 noiembrie) –
pentru singura oră la care nu se chiulește.

Joi, 11 noiembrie, Ionel Dănciulescu și Marius Niculae vin de la
ora 14:30 la Colegiul Național I.L. Caragiale din București unde
vor da lovitura de începere la primul eveniment al „Orei de
ProSport” din acest an. Cei doi vor fi scoși la catedră pentru
ascultare de către matinalii ProFM, Claudiu Sara și Bogdan Nicolai,
și vor arăta tinerilor prezenți de ce au marcat peste 200 de goluri
în Liga 1. Concursurile, premiile surpriză, muzica și atmosfera
creeată de galeriile de liceeni sunt doar câteva dintre
incredientele unei „Ore de ProSport” ca la carte.

Cu această ocazie, vor fi prezentate și noile ghete Nike: „Nike5
Bomba Finale”, concepută pentru jocul pe gazon sintetic, și „Nike5
Elastico Finale”, o ghetă perfect adaptată pentru meciurile
disputate în sală.

Pentru
mai multe informații, accesați
www.oradeprosport.ro.

Despre
„Ora de ProSport”

În 2009, ca reacție la decizia Ministerului Educației de a reduce
numărul orelor săptămânale de educație fizică și sport, ProSport a
lansat „Ora de ProSport”. În calitatea sa de susținător al
sportului în rândul elevilor și tinerilor și având ca obiectiv
sensibilizarea și responsabilizarea factorilor de decizie precum și
sustinerea celor direct afectați de această decizie, elevii și
profesorii, ProSport a reușit în cel mai scurt timp să facă din
„Ora de ProSport” materia preferată a tuturor elevilor.

Timp de 4 săptămâni, ProSport a invitat personalități de prim rang
din lumea sportului să țină ore (de sport și despre sport) elevilor
de la liceele din București și a convocat liceenii pe terenurile de
sport ale liceelor din Bucuresti pentru cate o repriza de miscare,
distractie și sănătate.

Printre personalitățile invitate s-au numărat: Ionuț Lupescu,
Ionela Târlea, Elisabeta Lipă, Florin Bratu, Gabriela Szabo, Iulian
Miu, handbalistul Viorel Mazilu și mulți alții.

Pentru poze și reacții de la „Ora de ProSport” din
2009, accesați www.oradeprosport.ro.

Publicat: 10 11. 2010, 19:12
Actualizat: 10 11. 2010, 19:14