Rămânem fără „pile” la UEFA?** Mandatul lui Sandu expiră: „Nu cred că mai prind altul”

Mandatul lui Mircea Sandu ca membru în Comitetul Executiv al
UEFA se încheie pe 22 martie 2011, și odată cu acesta s-ar putea
termina și perioada în care fotbalul românesc a primit bilete de
favor din partea forului condus de Michel Platini.

Șeful FRF a ajuns în Comitetul Executiv al UEFA în 2007, după un
plan bine pus la punct. Cu un an înaintea alegerilor, „Nașu” a
adunat la București reprezentanții a 17 federații, în special din
Est, și i-a convins pe aceștia să susțină o strategie comună. Una
dintre propuneri, împlinită un an mai târziu, a fost alegerea a
trei estici în Comitetul Executiv, printre aceștia aflându-se și
Mircea Sandu.

Cei patru ani de mandat se încheie anul viitor, și chiar dacă
„Nașu” e decis să mai candideze o dată, șansele sale sunt destul de
reduse. „Nu cred că mai prind un mandat. Sunt 14 candidați pe 7
locuri”, le-a mărturisit Sandu (58 de ani) unor apropiați.

Comitetul Executiv e alcătuit din președintele UEFA plus 15
membri. Doar șapte locuri sunt eligibile pentru martie 2011, pentru
că opt au fost ocupate în 2009, cu valabilitate până în 2013.

Finala
Europa League 2012

Cea mai mare lovitură a lui Mircea Sandu a fost lobby-ul făcut
pentru ca Bucureștiul să primească finala Europa League din 2012.
UEFA ne-a acordat marele meci, iar prin această nominalizare,
Capitala s-a ales cu un stadion la cele mai înalte standarde
internaționale (Național Arena). „Dacă nu primeam finala Europa
League, nu aveam stadion. Meritul e al lui Mircea Sandu”, a spus,
nu de puține ori, Dumitru Dragomir.

Bani

Federația Română de Fotbal a acces mai ușor la fondurile de
dezvoltare puse la dispoziție federațiilor naționale de către UEFA.
Astfel, FRF a putut demara și finaliza un al doilea centru
național, cel de la Buftea, care s-a realizat în mare parte din
fonduri europene. Din cele 3,5 milioane de euro cât a costat
proiectul, 2,5 milioane au fost asigurate de UEFA.

Turneu
final Under 19

Pe lângă ultimul act al Europa League 2012, FRF a mai primit
spre organizare și turneul final al Campionatului European Under
19, competiție care va avea loc în vara anului 2011 la București.
Pe lângă impactul de imagine, FRF a mai realizat și o calificare
directă, din postura de țară gazdă, a unei naționale care ar fi
ajuns cu greu la un turneu final din cauza sistemului de
desfășurare (se califică numai opt echipe).

Publicat: 21 12. 2010, 02:15
Actualizat: 21 12. 2010, 03:03