Eduard Liviu Bartales, unul dintre cei mai iubiți rapidiști de la mijlocul anilor ’70, s-a stins din viață la doar 59 de ani. Fostul mijlocaș al Rapidului suferea de câțiva ani de o afecțiune gravă, care până la urmă l-a doborât.
Bartales a jucat la Rapid în anii ’70, într-o generație din care mai făceau parte Florin Marin, Sandu Neagu și Nicolae Manea. Fostul jucător a evoluat cu Rapidul în Liga I în sezonul 1973-1974, în care a bifat 21 de prezențe, fără să marcheze însă vreun gol.
În 1975, Bartales a fost titular în meciul pe care Rapid l-a câștigat acasă cu Anderlecht, scor 1-0, în Cupa Cupelor, partidă care s-a disputat pe fostul stadion 23 August, în fața a 25.000 de spectatori. Giuleștenii s-au impus atunci grație autogolului lui Jean Thissen.
Fanii l-au „întors” de la Dinamo
Un moment inedit în cariera lui Liviu Bartales a avut loc în vara lui 1975, când a fost la un pas de Dinamo. Bartales chiar a făcut pregătirea de vară cu trupa din Ștefan cel Mare, însă fanii Rapidului au reușit să oprească transferul.
Dinamo și Rapid s-au întâlnit într-o partidă amicală, iar Bartales a făcut un meci senzațional. A și marcat un gol, iar asta a declanșat furia fanilor din Giulești, care au reușit atunci să convingă toată pățile implicate să anuleze mutarea.
Înmormântarea va avea loc duminică, la cimitirul Străulești I, la ora 12:00. Până atunci va fi depus la capela Bazilescu, din Bucureștii Noi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER