Rapidiștii, meci caritabil la Liceul Tudor Vladimirescu

Jucătorii rapidiști vor participa la un meci caritabil organizat, joi, pentru sprijinirea unui elev din clasa a XI-a a Liceului Tudor Vladimirescu din Capitală, informează site-ul oficial al FC Rapid.

„Mai mulți jucători rapidiști vor participa la un meci caritabil care va avea loc la Liceul Tudor Vladimirescu. Dragostea pentru Rapid, dar mai ales pentru cei care au nevoie de ajutor în momente grele, trebuie recompensată. Tocmai din acest motiv, jucătorii au decis să participe la un meci de fotbal pentru a-l ajuta pe Florentin Seifert Walter”, se menționează pe site-ul citat.

Partida, organizată pentru strângerea de fonduri necesare tratamentului de cancer al lui Florentin Seifert Walter, este programată, joi, de la ora 13.00, la Liceul Tudor Vladimirescu din Bulevardul Iuliu Maniu Nr. 15.

Mediafax

Publicat: 15 05. 2013, 14:08
Actualizat: 15 05. 2013, 17:57