Răspunsul FRF la somațiile trimise de conducerea CSA Steaua. Poziția forului condus de Burleanu îl ajută pe Becali
UPDATE: FRF a reacționat la puțin timp după ce Florin Talpan a solicitat ca echipa finanțată de Gigi Becali să nu mai folosească denumirea „Steaua„. Șeful Departamentului Juridic de la FRF spune că forul condus de Răzvan Burleanu nu poate obliga echipa lui Becali să-și schimbe numele, dar poate admite o cerere trimisă de conducerea vicecampioanei României în acest sens: „Din punctul meu de vedere, federația nu a fost parte în acest litigiu. Se poate vedea acest lucru inclusiv din certificatul de grefă. Astfel federația nu este obligată să facă niciun demers. Vom ține cont de această hotărâre, dar federația nu poate obliga actuala participantă în Liga 1 să-și schimbe denumirea. Apreciez tonul comunicatului CSA. Dânșii menționează că nu se poate recurge la o executare silită.
Dacă Steaua va executa această hotărâre și va solicita federației să schimbe denumirea, atunci federația va fi obligată să admită cererea de schimbare a denumirii clubului, pentru că e o hotărâre judecătorească în acest sens”, a declarat Adrian Stângaciu, la Dolce Sport.
Mai mult, Stângaciu afirmă că Becali „nu riscă absolut nimic” dacă schimbă numele în timpul competiției: „Dacă Steaua își schimbă numele în timpul competiției nu riscă absolut nimic. Această cerere se poate face între 1 și 30 iunie, dar de această dată nu e o schimbare de denumire în mod voluntar , ci ca urmare a unei hotărâri judecătorești. Așa că federația nu va sancționa în nicin fel”, a mai spus omul însărcinat cu problemele juridice de la FRF.
Clubul Sportiv al Armatei Steaua București a solicitat, miercuri, în mod oficial, Federației Române de Fotbal (FRF), Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) și echipei finanțate de George Becali să nu mai folosească denumirea „Steaua”.
„Clubul Sportiv al Armatei Steaua București (CSA) a transmis ieri 18.01.2017, în mod oficial, prin comandantul clubului, Certificatul de Grefă în Dosarul 31705/3/2015 al Curții de Apel București-Secția a IV-a Civilă, Federației Române de Fotbal (FRF), Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) și societății comerciale cu care se află în litigiu, solicitând acestora luarea măsurilor legale care se impun în raport de caracterul definitiv al Deciziei civile nr. 989/A/21.12.2016.
Forma finală a acestor adrese a fost stabilită în urma unui proces de analiză și expertizare desfășurat de către un grup de experți din eșaloanele superioare ale Ministerului Apărării Naționale.
Din adrese inițiale întocmite la nivelul structurii juridice a clubului, în data de 17.01.2017, a fost eliminat limbajul agresiv, licențios care nu are nici o legătură cu decența, sobrietatea și cultura organizațională a Ministerului Apărării Naționale. Pe de altă parte, notificările, cu conținut ultimativ, executoriu, au fost refăcute ca adrese de înaintare a certificatului de grefă și pentru că, până la primirea motivării hotărârii judecătorești, procedura executării silite nu poate fi demarată. Conducerea CSA Steaua București va solicita compartimentului juridic din subordine să formuleze o cerere de urgentare a motivării hotarârii judecătorești.
TOATE DOCUMENTELE SUNT ÎN GALERIA FOTO
În acord cu transparența promovată și în respect față de opinia publică, prezentăm adresele înaintate instituțiilor mai sus menționate„, transmite Clubul Sportiv al Armatei, prin intermediul unui comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.
Alături de comunicatul respectiv, Clubul Sportiv al Armatei prezintă notificările trimise către FRF, LPF, ONRC și echipa finanțată de George Becali.
„Având în vedere Decizia nr. 989A-21.12.2016 defintivă și executorie,
Vă înaintăm Certificatul de grefă eliberat în dosarul nr.3170/3/2016 aflat pe rolul Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă, prin care se certifică conform minutei: „… Admiterea apelului formulat de Clubul Sportiv al Armatei Steaua București. Admite în parte acțiunea. Interzice pârâtei SC Fotbal Club Steaua București SA să folosească fără consimțământul reclamantei semnele Steaua, Steaua București sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale și în special în competițiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sau sub orice formă, în înscrierile în asociațiile și federațiile sportive. Obligă ONRC la efectuarea radierii elementelor Steaua București din cuprinsul denumirii comerciale a pârâtei SC Fotbal Club Steaua București SA.
În raport de această situație, vă notificăm să luați act de soluția instanței și să dispuneți, în termen legal, conform obligațiilor ce vă revin, măsurile legale de asigurare a aplicării Deciziei nr. 989A-21.12.2016.
Totodată, vă rugăm să ne informați cu privire la măsurile pe care le-ați adoptat față de situația juridică mai sus menționată”, se arată în notificările transmise de CSA.