Răzvan Burleanu și-a făcut un set complet de analize! Probleme medicale pentru președintele FRF? | FOTO EXCLUSIV
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a fost observat de fotoreporteri în timp ce părăsea un laborator de analize medicale.
Episodul a avut loc zilele trecute, iar Synlab, centrul ales de șeful Federației Române de Fotbal, oferă peste 5.000 de tipuri de analize.
Pentru ce s-ar fi putut testa Burleanu? Siteul clinicii arată: Chimie clinică, Hematologie, Coagulare, Microbiologie, Serologie,Imunologie, Genetică, Anatomie patologică, Biopsie lichidă, Citologie, Endocrinologie, Medicină nucleară sau Imagistică.
Răzvan Burleanu și-a făcut un set complet de analize! Probleme medicale pentru președintele FRF?
După ce a plecat de la laboratorul respectiv, Burleanu s-a suit în mașina de lux, oferită de către unul dintre partenerii FRF, și a ajuns la sediul instituției de pe strada Vasile Şerbănică.
Cert e că până să se urce la volan, conducătorul fotbalului românesc părea îngrijorat, semn că problemele pentru care a călcat pragul clincii nu sunt doar aparente.
Până să afle rezultatele, șeful Federației a petrecut această perioadă, a Crăciunului, în familie. De altfel, la începutul lunii el, alături de soție și copil, a fost surprins la plimbare într-un parc din București. Și-n acele momente, omul care conduce fotbalul românesc din 2014 afișa o mină preocupată: a vorbit mult la telefon, neglijându-și o perioadă familia.
- Ea este moștenitoarea lui Răzvan Burleanu! Primele imagini cu șeful FRF și familia sa
Deși e contestat demulți din lumea fotbalului, Burleanu e descris ca un tip foarte inteligent. „Ca om, Răzvan Burleanu este unul dintre cei mai deștepți oameni pe care i-am întâlnit în viața mea. În privința președintelui Burleanu, nu am avut nicio problemă cu el. Dacă am avut vreo doleanță, mi-a arătat că cel puțin încearcă ca lucrurile să se întâmple cum am cerut eu. Sunt sigur că dacă a fost așa cu mine, la fel a fost și cu ceilalți antrenori…Eu l-am prins și pe Mircea Sandu. Nu vreau să vorbesc de nimeni de rău, dar nu se poate compara! Nu există comparație”, a declarat Mirel Rădoi, fostul selecționer.