Răzvan Lucescu: „Mi-a părut rău că l-am bătut pe tata”

Cum a fost meciul de la Donețk…
A fost unul special, dar eu înain­tea jocului m-am detașat de situația care era. La Donețk i-am studiat foarte bine. Am reușit să le insuflu băieților încrederea că noi am putea obține un rezultat foarte bun acolo. Iar aspectul psihologic conta enorm, pentru că era greu pentru cei de acolo să-și imagineze că fiul își va putea învinge tatăl. Am discutat bine cu băieții forța și slăbiciunile lui Șahtior. Am fost convins că îi putem surprinde.

Ți-a părut rău după meci că l-ai învins pe tatăl tău?
Da, abia atunci, după finalul partidei, am realizat ce se întâmplase. O senzație foarte ciudată, neplăcută. De ce? Pentru că era prima dată când mă bucuram de înfrângerea tatălui meu. Noi suntem foarte apropiați și toată viața am trăit meciurile lui cu mare intensitate. Mă bucuram, săream poate la fel de mult ca și el. Iar acum era prima dată când mă bucuram la înfrângerea lui, iar chestia asta mi-a produs așa o senzație de rușine, de neplăcut…

Ți-a fost rușine că l-ai învins pe tatăl tău?
Nu, rușine că mă bucuram de insuccesul lui.

Crezi că te vei mai întâlni cu el ca adversar?
Nu știu, pentru noi e o mare mândrie, este poate unic în fotbalul mare ca tatăl să-și întâlnească fiul la un asemenea nivel într-o competiție europeană. Și, până la urmă, și pentru România ar fi trebuit să însemne o mândrie acest lucru.

A venit meciul cu Hertha…
Deja eram foarte încrezători în forța noastră. Datorită faptului că avusesem în față echipe importante, tari. Le-am eliminat, iar în grupă am terminat pe primul loc. În grupă erau echipe pregătite de Trapattoni, de Bölöni, de tatăl meu, deci victoria întotdeauna îți dă încredere.

Cu Hamburg…
Ai trecut ușor de momentul Berlin. A fost un moment important. Ne-a ajutat foarte mult pregătirea pe care am făcut-o. În stagiul din Elveția am jucat cu Basel, care era calificată în „16”-imile Cupei UEFA. Am câștigat cu 2-1, iar acel rezultat ne-a confirmat forța pe care o avem și faptul că indiferent de adversarul pe care îl avem în față îl putem învinge.

Publicat: 03 04. 2008, 19:31
Actualizat: 04 04. 2008, 02:15