Rege la Palatul Regelui!** Gică Hagi a fost la Palatul Elisabeta, unde s-a întâlnit Principesa Margareta și Principele Radu
Gică Hagi a participat ieri la Palatul Elisabeta, alături de Ivan Patzaichin și Ion Țiriac, la un eveniment de gală al presei sportive din România.
Începând de ieri, Asociația Presei Sportive din România își desfășoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Casei Regale de România. La eveniment a participat și Gică Hagi, care, încă de la intrarea în Palatul Elisabeta din Capitală, a fost primit cu urarea „Regele a venit în palatul Regelui”.
Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, a acordat ieri Înaltul Patronaj al Casei Regale breslei ziariștilor sportivi din țară. Ceremonia a debutat cu intonarea imnului regal și s-a desfășurat după toată eticheta, oficiile de gazdă fiind făcute de Principesa Margareta și de Principele Radu. Invitați de marcă: Gică Hagi, Ivan Patzaichin și Ion Țiriac. „Regele este unul singur. Eu doar am fost un fotbalist bun”, a eschivat Hagi ușor încurcat. Principele Radu a subliniat că Majestatea Sa s-a oferit să acorde Înaltul Său Patronaj și Asociației Presei Sportive la rugămintea președintelui aceste organizații, Dumitru Graur.
În România, trei federații sportive își desfășoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Casei Regale: cea de karate tradițional, cea de tir și cea de scrimă.