Reghe, vinovat de bigamie? Antrenorul Stelei, acuzat că a fost căsătorit cu două femei în același timp

Totul pare să îi meargă perfect lui Laurențiu Reghecampf. Tehnicianul a dus-o pe Steaua pe primul loc în clasament, atât în Liga 1, cât și în grupele Europa League și suporterii s-au atașat de el, cum nu au făcut-o de mult cu un alt antrenor. Mai mult, antrenorul a reușit să devină, într-un timp foarte scurt unul dintre cei mai apreciați tehnicieni de către patron, a cărui relație cu antrenorii a fost extrem de tumultoasă în ultimii ani.

„Când toate lucrurile merg bine, cu siguranță ai omis ceva” spune una dintre ‘legile lui Murphy’, care își poate găsi aplicabilitatea și în cazul lui Reghe.

Conform stl.ro, acesta se face vinovat de bigamie și riscă o pedeapsă de până la 5 ani pentru fapta sa. Concret, fostul jucător s-a căsătorit cu Anamaria Prodan la data de 14 iunie 2008, dar a comis o mare greșeală. Probabil fără să conștientizeze Reghe era încă, la data respectivă, însurat cu Mariana Pfeiffer, data limita a termenului în care putea fi formulat recursul pentru divorț fiind 26 iunie 2008.

Termenul de recurs impotriva hotararilor prin care se solutioneaza cererile de divort este de 30 de zile. Pana in acel moment, divortul nu intra in vigoare si incheierea unei alte casatorii duce, automat, la bigamie„, a declarat specialistul în drept, consultat de STL.RO.

Astfel, dacă ar mai fi așteptat 12 zile, Reghecampf se putea căsători în termeni legali. Și Ana Maria poate fi trasă la răspundere, în cazul în care s-ar dovedi că știa că viitorul său soț e încă însurat.

Persoana necasatorita (n.r. in acest caz, Anamaria) -, in ipoteza in care a cunoscut ca cealalta persoana este casatorita, raspunde pentru aceeasi infractiune in calitate de complice concomitent. Pentru ea, sanctiunea este de la 6 luni la 3 ani de inchisoare„, a mai precizat specialistul consultat de sursa citată.

Publicat: 05 10. 2012, 08:00
Actualizat: 06 10. 2012, 09:05