Remember 1 Mai Muncitoresc!** Povești inedite cu sportivii ce au participat la paradă
Ziua de 1 Mai vine, de vreo 21 de ani, ca un balsam pentru
români. Aceștia evadează la mare, la munte sau într-un spațiu
imaginar, își leagă câteva zile libere sau iau cu asalt pădurile. O
abordare radical opusă față de aceeași dată plasată în intervalul
1945-1989. „Ziua Muncii”, căci despre ea este vorba, ați rătăcit-o
printr-un colț al memoriei sau ați descoperit-o prin revistele
îngălbenite de trecerea anilor.
Parfumul defilărilor roboților umani, discursurile patriotice
sau inocularea ideilor comuniste le-au rămas însă vii în minte
actorilor de-atunci. Dar pe lângă furnicuțele din fabrici și uzine,
un rol special îl interpretau și sportivii. De fapt, își
interpretau propriul rol! Și ei, ca și ceilalți, erau tot un soi de
marionete dirijate de „păpușarii” din partid cocoțați în înaltul
tribunelor plasate, spre exemplu, în București, în actuala Piață
intitulată Charles de Gaulle. „Prin anii 50-60 se numea Piața
Stalin și făceam multe repetiții. O dată, de două ori, de câte ori
trebuia! Pierdeam și antrenamentele, dar eram aduși cu autobuzul
din Ghencea până spre Piața Victoriei. Eram îmbrăcați în roșu,
galben și albastru și partea veselă venea când eram urcați pe
carele alegorice. Noi, atleții, mimam alergarea, halterofilii
ridicau greutăți ușoare din lemn, iar lumea ne întâmpina cu
steaguri, cu lozinci! În tot acest timp, orchestra militară ținea
ritmul”, povestește dubla campioană olimpică la înălțime, Iolanda
Balaș, pe atunci component a CCA Steaua.
În chiloți și maiou
Operațiile artistice, savant sau infantil găsite, îi prindeau pe
unii sportivi pe picior greșit, iar mulți dintre ei se simțeau
puțin stânjeniți de postura în care se aflau. „Defilarea
propriu-zisă începea la orele 9:00-10:00! Toți erau chemați la
apel! Și steliștii, și dinamoviștii, și cei de la Rapid, și cei de
la Progresul. Steliștii și dinamoviștii erau ca frații. Toți
campionii vremii erau, și Ivan Patzaichin, toată lumea! Încolonați
și îmbrăcați în chiloți și maiou, ei formau mai mereu grupul din
față! Pugiliștii, când erau urcați pe carele alegorice, mimau
boxul, iar gimnaștii făceau diferite acrobații! Toți eram în câmpul
muncii și un profesor de sport juca rolul dirijorului. Ne organiza
pe toți, dar când nu-i plăcea unei persoane importante cum ieșea
ceva, o luam de la capăt. Traseul se termina jos, la Lacul
Herăstrău! Ce făceam pe urmă? Mergeam la mici, bere și hore prin
parcurile adiacente. Bineînțeles că nici nu ne mai schimbam, că
n-aveam unde!”, dă timpul înapoi și Nicolae Mărășescu.
Cantonamentele, un
fel de scutire
Alte vârfuri ale sportului românesc au scăpat ca prin urechile
acului de manifestările din acea vreme, iar Cristian Gațu ne
explică: „Eu nu țin minte să fi fost. La noi, la handbal, stăteam
în cantonamente 10-11 luni pe an și n-aveau cum să ne ia de 1 Mai!
Cam așa se întâmpla pentru sportivii din jocurile de echipă”. Și
exemplele pot continua…
În loc de încheiere vă invităm să realizați un exercițiu de
imaginație. Gândiți-vă în zece secunde ce vedete ale sportului
actual ar urca pe un car alegoric comunist…
„Am prins 1 mai și la Timișoara, dar nu i se dădea o așa
mare amploare”, Iolanda Balaș, dublă campioană olimpică la
săritura în înălțime
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat 1
mai Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei
generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații
muncitorești. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în
majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare
pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi
să fie liberă.
Lozinci-refren în
anii 50
∞ „Hei rup, hei-rup, sparg munți de fier, în munca de
brigadier”
∞ „Cu partidul nostru-n frunte, spargem munte după munte”
∞ „Cu sapa și lopata, vom da șantierul gata!”