Reportaj de pe stadionul Giulești. Apă de la dinamoviști, bătaie de joc de la steliști. Gestul superb făcut de fanii lui Dinamo

UPDATE 20:00 „Delegația” jucătorilor rapidiști, condusă de Daniel Pancu a ajuns în urmă cu puțin timp la stadionul Valentin Stănescu. Alături de jucători se află și Nicolae Cristescu, care a ținut să-și arate susținerea față de fanii echipei și în a doua zi de proteste.

Am văzut protestele cu greva foamei la televizor, dar, odata ajuns aici, văd cât de sinistru este!„, a declarat Daniel Pancu.


Dacă peluza nord a Stelei și-a bătut joc de inițiativa suporterilor rapidiști de a intra în greva foamei, trimițându-le acestora un pachet de mâncare pe numele „Eugen Grigore”, peluza sud a lui Dinamo a venit la stadion pentru a le oferi acestora baxuri de apă

Zece fani ai Farului Constanța au anunțat că, în spirit de solidaritate, vor începe și ei, de astăzi, greva foamei.

Dacă deschizi televizorul, ești avertizat că ai face bine să nu părăsești răcoarea din casă. Nu de alta, dar canicula a decis să vină la final de anotimp, iar temperatura depășește cu ușurință 35 de grade Celsius. Și asta la umbră. Pe stadionul Giulești, în a doua zi de proteste, fanii Rapidului încearcă să se ferească de soare și, pe tunelul care duce spre vestiare, joacă table sau șah. E singurul loc umbrit, iar câteva grade în minus contează întotdeauna. Mai ales atunci când de două zile nu faci altceva decât să bei apă plată, cafea fără zahăr și fumezi țigară după țigară. Totuși, atmosfera nu e deloc schimbată. Voie bună, glume. Când și când, se lasă tăcerea și se aude doar stomacul gol al celor 19 suporteri: „Ca să ne păcălim, atunci când bem apă, spunem ba că bem șampanie, ba că băgăm o porție de supă, ba un gulaș. Mai animăm și noi situația, ce să facem?”, spune unul dintre fani.

Pachet de la Peluza Nord a Stelei
În jurul orei 16, glumele greviștilor au fost întrerupte de un curier. Avea la el un pachet. Unul de la Eugen Grigore (n.r. – persoană care, în trecut, a ucis cu un camion o șatră de țigani de la marginea orașului pentru a răzbuna moartea familiei sale). Fețele cad, redevin serioase. Se mulțumește angajatului și se sună la numărul de telefon inscripționat pe pachet. Cum era de așteptat, numărul nu este bun. Înauntrul lui se găsesc pâine, șuncă în vid, semințe și ciocolată Rom. Nimeni nu gustă gluma, astfel că mâncarea este pusă într-un sac și aruncată la primul coș de gunoi: „Au fost ăia de la Peluza Nord a Stelei. Au o atitudine opusă față de cei de la Sud, care zilele astea ne-au sunat și ne-au zis că sunt alături de noi. Probabil au confundat adresa, au vrut să-i trimită șefului lor de galerie, lui Mustață. Că acolo e cu pachete”, spune Liviu pe un ton jovial. Momentul este depășit rapid: „5-3, poartă în casă”, se aude de pe tunel.

Peluza lui Dinamo, la polul opus

Și, dacă ultrașii Stelei nu au făcut decât să ia peste picior inițiativa suporterilor rapidiști, cei ai lui Dinamo au făcut un gest neașteptat. Șapte dintre ei au fost prezenți pe stadion, la scurt timp după episodul pachetului cu mâncare de la Eugen Grigore și le-au adus acestora baxuri de apă: „Atât cât putem, suntem alături de voi. De asta am vrut să venim în persoană aici, să știe că nu sunt singuri”. Au stat de vorbă câteva minute cu fanii giuleșteni și au plecat. Soarele dogorea încă și, chiar dacă acum sunt 10 corturi pe iarbă, cu șapte mai multe decât în prima zi, e greu să reziști toropelii.

Au primit apă de la oameni

De-a lungul zilei, pe „Valentin Stănescu” au venit persoane care nu aveau legătură cu greva sau cu echipa Rapid. I-au încurajat pe suporteri, le-au adus baxuri de apă și cafea și au părăsit stadionul cu speranța pe care o au și cei care au rămas în urma lor: să nu fie totul în zadar. Cu apă a venit și un bărbat din Brașov, care impresionat de gestul giuleștenilor și-a luat familia și copilul și a decis să contribuie și el cu ceva. Trei ore dus, trei ore întors și multe baxuri. Sau multe supe, dacă ar fi să ne luăm după glumele greviștilor: „Vă spun eu, am băut în zilele astea două la apă cât n-a băut toată echipa Rapidului într-un sezon întreg”, se amuză un suporter. Îi zâmbești. Nu poți decât să fii de acord cu el.

Vine și echipa

Nu doar suporterii lui Dinamo dau dovadă de solidaritate. Zece fani ai Farului Constanța au anunțat astăzi că vor intra și ei în greva foamei. Scopul? Demisia lui Mircea Sandu si a lui Mitică Dragomir. Veștile bune au venit ca un flux continuu pentru giuleșteni. Azi, la ora 20, jucătorii Rapidului au anunțat că vor veni și ei pe Giulești, pentru a-i aplauda pe cei care au venit cu această inițiativă. Rolurile se schimbă uneori. Dacă la meciuri aveau suportul lor necondiționat, acum e rândul acestora să facă același lucru. Te uiți pe gazon și îți dai seama de ce Liga I ar fi avut nevoie de echipa asta, de suporterii ei. Nu e nevoie decât să-l asculti pe un fan rapidist care pleacă de la stadion doar pentru a-și face norma de 70 de RON pe zi și apoi se întoarce în cortul său. E taximetrist, nu a mâncat de două zile și speră să-l mai țină. Cât? Nu o știe nici el. Dar nici ceilalți. Ei știu doar că Rapidul merita mai mult decât să fie bătaia de joc a celor de la FRF sau LPF.

 

Publicat: 09 08. 2013, 19:46
Actualizat: 09 08. 2013, 20:28