Reportaj emoționant** „Mi-e dor de tata…”

Dominique Klein și-a pierdut tatăl la doar un an și șapte luni.
Pe 2 februarie 1993, inima lui Michael Klein înceta să bată la
finele unui antrenament pe care jucătorul îl efectua la echipa sa,
Bayern Uerdingen. De atunci au trecut puțin mai mult de 17 ani, iar
Dominique este o domnișoară în toată regula.

Deși a trecut foarte mult timp, Dominique își poartă tatăl în
suflet. Seara adoarme cu el în gând, dimineața, când se trezește,
ar vrea să fie lângă ea, să-i spună „bună dimineața”. „E copleșitor
să-l văd pe tatăl meu pe
casetele video. E ciudat că-l văd acolo, dar în viața de zi cu zi
el nu mai apare niciodată…”, își începe Dominique istorisirea. Nu
are prea multe amintiri cu Michael în memorie, dar realizează cine
a fost tatăl ei. „Am crescut cu un deosebit respect față de ceea ce
a realizat tatăl meu și față de numele Klein. Dar niciodată nu
vreau să fiu privită doar prin prisma numelui. Nu vreau să profit
sub nicio formă de faptul că port acest nume”, adaugă Dominique,
abia trecută de 18 ani.

„Vreau să fac școală de fotbal cu numele
tatălui”

Dominique privește cu multă ambiție spre viitor. Are planuri
mari, ca orice tânără de vârsta ei, iar modul în care pune accent
pe ceea ce își dorește aproape că te convinge că va și reuși. „Îmi
doresc foarte mult să deschid o școală de fotbal cu numele tatălui
meu. Știu că am nevoie de foarte mulți bani pentru asta, dar sunt
convinsă că peste câțiva ani acest lucru va deveni posibil”, a spus
Dominique, care vrea să poarte mai departe numele de Klein: „Vreau
să păstrez numele Klein și după căsătorie și vreau ca acest nume să
fie purtat și de copiii mei”.

Ultimul omagiu adus de Dominique lui Mișa s-a petrecut la
mijlocul acestei săptămâni. Cu ocazia participării la Olimpiada
Națională de Limba Germană, Dominique a obținut mențiune cu o
compunere despre tatăl său…